Nicoleta Luciu a vorbit deschis despre una dintre cele mai dureroase perioade din viața sa – pierderea a două sarcini, episoade care au marcat-o profund, deși mult timp a ales să le trăiască în tăcere.
Astăzi este mama a patru copii și trăiește o viață împlinită alături de soțul ei, Zsolt Csergo, însă drumul până aici nu a fost lipsit de suferință. Invitată în podcastul „Gând la gând cu Teo”, vedeta a povestit cât de greu i-a fost să treacă peste cele două pierderi de sarcină.
„Mă ascundeam să plâng”
Prima sarcină pierdută a aruncat-o într-o stare profundă de tristețe. Deși acasă o așteptau copiii și responsabilitățile zilnice, durerea era copleșitoare.
Mărturisește că își ascundea lacrimile pentru a nu-și îngrijora familia. Se retrăgea în baie și plângea înăbușit, în prosop sau sub duș, doar când era sigură că toți ceilalți dorm. A fost o perioadă în care a simțit că se prăbușește emoțional, dar a încercat să rămână puternică pentru cei din jur.
La scurt timp, a rămas din nou însărcinată. Bucuria a fost imensă, însă speranța i-a fost din nou spulberată în jurul celei de-a noua săptămâni, când medicul i-a dat vestea că sarcina s-a oprit din evoluție. Înainte de a intra în anestezie generală, a rostit, ca o promisiune și ca o rugăciune, că data viitoare va reveni însărcinată cu tripleți.
Dorința care i-a schimbat destinul
Vedeta spune că acel moment a fost unul de conexiune profundă, o rugă spusă cu inocență și credință. Iar dorința i s-a împlinit: ulterior a adus pe lume tripleți, pe lângă fiul cel mare.
Astăzi, Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo sunt părinții a patru copii – Zsolt și tripleții Karol, Kim și Kevin – o familie numeroasă care îi aduce împlinire și bucurie.
„Mi-aș fi dorit și mai mulți copii”
Chiar dacă este recunoscătoare pentru familia pe care o are, vedeta spune că în tinerețe visa la și mai mulți copii. Consideră însă că cei patru sunt „patru exemplare extrem de frumoase”, de care atât ea, cât și tatăl lor sunt extrem de mândri.
După ani în care s-a dedicat aproape exclusiv creșterii copiilor, Nicoleta Luciu privește acum în urmă cu mai multă liniște, dar nu uită momentele în care durerea a fost atât de puternică încât singurul loc în care își permitea să cedeze era în spatele unei uși închise.