Un elev din Bihor a fost dus de urgență la spital. Ce i-a dat să bea un coleg: ”Vorbea greu, abia se ținea pe picioare”

Incident extrem de grav petrecut la o școală din Bihor: un elev de liceu a ajuns de urgență la spital după ce a consumat o băutură ”preparată” de un coleg.

Un elev de liceu din județul Bihor a fost transportat de urgență la spital. Copilului i s-a făcut rău chiar la finalul orelor de curs după ce a băut un ”preparat” făcut de un coleg. Ce conținea băutura în cauză.

Caz șocant la un liceu din Bihor: un elev a fost transportat de urgență la spital. Ce băutură i-a ”preparat” un coleg

Din informațiile venite de la presa locală aflăm că acest incident a implicat un elev de clasa a X-a. Tânărul învață la Liceul Tehnologic Agroindustrial Tamasi Aron din localitatea Borș. Joi trecută, la finalul orelor, adolescentului i s-a făcut rău dintr-o dată. Aparent, nimeni nu a știu cauza.

Panicată, diriginta clasei l-a dus la medicul de familie, iar ulterior copilul a ajuns direct la spital. ”Era ora 14, când băiatului i s-a făcut rău. Vorbea greu, abia se ținea pe picioare. Diriginta l-a dus la medicul de familie, care e chiar în vecinătate, și acolo au decis să cheme Ambulanța”, a declarat directoarea Liceului Tehnologic Agroindustrial Tamasi Aron din Borș, Nagy-Mate Eniko, pentru eBihoreanul.

Când a ajuns în fața medicilor de la spital, liceanul a dezvăluit care a fost, de fapt, cauza stării sale. Băiatul a spus a băut din sucul primit de la un prieten, elev tot în clasa a X-a. Se pare că acesta preparase un veritabil ”cocktail.

Sursa citată scrie că în suc fuseseră adăugate și medicamente zdrobite. În primă fază, băiatul nu a știut să le spună medicilor despre ce medicamente este vorba. Medicii au trimis probele de sânge pentru analiză toxicologică, pentru a identifica substanțele ingerate.

Care este starea elevului din Bihor. Poliția a intervenit

Acest caz grav a intrat și în atenția Poliției din județul Bihor. ”Așteptăm acum rezultatele analizelor, să se afle ce a consumat, și ce vor spune polițiștii, care au început o anchetă. Vor ridica astăzi și imaginile de pe camerele de supraveghere”, a mai spus directoarea, pentru presa locală.

Din fericire, în timp relativ scurt, starea elevului s-a ameliorat. În aceste zile, el va fi externat din spital. ”Până acum, n-am mai avut astfel de situații în școală, cu elevi care să consume substanțe. Vom vedea rezultatele anchetei și vom decide și noi ce măsuri trebuie luate”, a mai spus directoarea unității.

Lasă un comentariu