Un desert ieftin, super aromat, fraged și delicios. Turtă dulce… dulcele copilăriei. Recomand să faceți împreună cu copiii, se vor bucura enorm.

Dacă încercați rețeta mea de Turtă dulce glazurată sau orice altă rețetă de pe blog, m-aș bucura enorm să reveniți și să-mi povestiți cum vi s-a părut. Orice părere, sfat sau sugestie e binevenită – învățăm împreună!

Ingrediente:

  • 480 g făină (împărțită în 150 g și 330 g)
  • 250 g zahăr
  • 125 ml apă
  • 50 g unt
  • un ou
  • o linguriță rasă bicarbonat de sodiu
  • 3 lingurițe scorțișoară
  • o linguriță cardamon
  • o linguriță ghimbir
  • o linguriță nucșoară
  • un vârf cuțit de sare

Pentru glazură:

  • un albuș de ou
  • 100 zahăr pudră cu aromă de vanilie
  • 2 linguri apă fierbinte
  • o linguriță zeamă de lămâie

Decor (opțional):

  • bombonele 

Mod de preparare:
Pentru început vom face un sirop de zahăr ars: punem într-o crăticioară o lingură cu vârf de zahăr și așezăm crăticioara pe foc mic. Lăsăm zahărul la caramelizat până capătă o culoare maronie (fără să îl ardem) apoi turnăm 125 ml apă fierbinte… atenție la aburi! Când se topește tot caramelul adăugăm condimentele (scorțișoara, cardamomul, nucșoara și ghimbirul), sarea și zahărul rămas. Amestecăm, oprim focul de sub crăticioară și adăugăm 150g făină (toată odată). Amestecăm bine cu telul ca să nu facă cocoloașe. Transferăm compoziția astfel obținută într-un bol mai încăpător și o lăsăm să se răcească.
Aprindem cuptorul la foc mediu (180ºC) și tapetăm o tavă cu hârtie de copt. Eu am stropit tava cu puțină apă ca să se lipească hârtia mai bine de ea.
Peste compoziția răcită adăugăm cele 330g de făină cernută și amestecată cu bicarbonatul de sodiu. Punem oul și untul topit și răcit. Amestecăm cu mâna toate ingredientele și transferăm  aluatul pe masa înfăinată. Îl frământăm câteva minute până devine elastic și nelipicios.
Rupem bucăți din  aluat (eu le-am cântărit – 35  gr fiecare) și modelăm bile pe care le așezăm în tavă cu ceva distanță între ele. Le coacem aproximativ 15-20 de minute fără a le usca prea tare în cuptor. Biluțele coapte trebuie să fie moi la atingere pentru că se vor mai întări pe măsură ce se răcesc.
Mie mi-au ieșit 25 de bile și mi-a rămas puțin aluat din care am modelat un Om de zăpadă: am format 3 bile cu dimensiuni diferite și le-am așezat într-o altă tavă lipite una lângă cealaltă. Le-am copt, la fel, aproximativ 20 de minute.

 Glazura:
Mixăm albușul cu zeama de lămâie până devine spumă, apoi adăugăm în 3-4 reprize zahărul pudră. Continuăm să mixăm până obținem o bezea. Adăugăm pe rând cele două linguri de apă fierbinte și amestecăm bine.
Luăm câte o bucată de turtă dulce, o cufundăm cu partea bombată în glazură și o așezăm pe hârtie de copt. Eu le-am așezat în aceeași tavă și hârtie pe care le-am și copt. Lăsăm să se usuce glazura. Opțional, presărăm bombonele când glazura este aproape uscată.
Peste Omul de zăpadă am turnat glazura cu lingura iar când aceasta a fost aproape uscată i-am modelat ochii din 2 bombonele, iar gura, nasturii și căciula i-am făcut din pastă de zahăr. Gustos și de mare efect!
Am atașat mai jos câteva fotografii din timpul preparării, alături de două rețete suplimentare pentru inspirație.
Dacă vă încântă rețeta, vă rog să-mi spuneți lăsând un comentariu chiar aici, sub articol. Așa îmi arătați aprecierea pentru munca depusă și știu ce anume vă place cel mai mult.

pofta buna

Lasă un comentariu