Sărbătoare 14 octombrie – Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea mult folositoare. Rugăciune puternică, tradiții și superstiții

Pe data de 14 octombrie, creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Născută în satul Epivata din Tracia, în prima jumătate a secolului al XI-lea, Sfânta Parascheva a crescut fără tată, însă a fost educată de mama ei cu frică de Dumnezeu.

Povestea de viață a Sfintei Parascheva

Sfânta Scriptură ne învață că atunci când avea doar 10 ani, Sfânta Parascheva a auzit cuvintele Domnului spuse tânărului bogat: „Mergi, vinde averile tale, apoi vino de urmează Mie!” (cf. Matei 19, 21).

Astfel, tânăra Parascheva și-a dedicat și mai mult viața lui Dumnezeu, prin rugăciune și căință, oferindu-le sărmanilor hainele și posesiunile sale. Într-una dintre zile, Sfânta Parascheva a dat de pomană cruciulița de aur de la gât, înlocuind-o cu una de lemn.

Începând cu vârsta de 15 ani, după ce și-a pierdut mama, Sfânta Parascheva și-a donat averea moștenită de la părinți și a locuit în mai multe mânăstiri. În timp ce locuia la o mânăstire de fecioare în pustietatea Iordanului, Parascheva a auzit vocea unui înger care i-a zis: „Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului”.

Întorcându-se pe meleagurile natale, Sfânta Parascheva a murit la doar 25 de ani, fiind îngropată în curtea bisericii ca o necunoscută. După câțiva ani, aceasta s-a arătat în visele credincioșilor, spunându-le să-i scoată moaștele. Acestea erau nevătămate și frumos mirositoare, devenind făcătoare de minuni.

Sfintele moaște au călătorit de la Târnovo, la Belgrad și la Constantinopol, afându-se, în prezent, în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Tocmai de aceea, despre Sfânta Parascheva se spune că este ocrotitoarea Moldovei. Peste un milion de credincioși merg, anual, să se roage și să atingă moaștele Sfintei Parascheva.

Prin faptul că și-a dedicat întreaga viață rugăciunilor și oamenilor sărmani, Sfânta Parascheva este cinstită cu multă evlavie de români, greci, sârbi și bulgari.

Tradiții și superstiții de Sfânta Parascheva

Tradiția populară spune că Sfânta Parascheva apare în visele oamenilor, împărtășind leacuri celor atinși de boală sau lovindu-i cu toiagul pe cei neascultători. Fiind o sărbătoare cu cruce roșie, pe 14 octombrie nu se spală și nu se fac munci grele. În această zi nu se consumă nuci și nici fructe în formă de cruce, sau închise la culoare, alimente care fac trimitere la sacrificiul martiric.

În funcție de vremea din această zi, oamenii își dădeau seama cum va fi vremea până la finalul anului. Unul dintre obiceiurile ciobanilor este să verifice, în dimineața zilei, cum au dormit oile. Dacă aceastea erau adunate, atunci iarna urma să fie grea și lungă. Dacă, în schimb, erau răsfirate, atunci iarna urma să fie călduroasă.

De asemenea, dacă de Sfânta Parascheva ziua era călduroasă și însorită, atunci așa ar fi fost și celelalte sărbători de peste an.

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Cheamă și pe Duhul Sfânt – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale.

Amin!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *