Răsturnare de situație în cazul accidentului în care a murit Dan Petrescu! Dovezile aduse de familia omului de afaceri contrazic procurorii

Expertiza tehnică solicitată de familia lui Dan Petrescu pune sub semnul întrebării versiunea oficială a anchetei din Italia. Potrivit documentelor depuse la dosar, tragedia aviatică nu ar fi fost rezultatul unei erori de pilotaj, ci al unor defecțiuni tehnice ale aeronavei. Familia anunță că a prezentat noi probe menite să răstoarne concluziile inițiale ale procurorilor.

Accidentul s-a produs în octombrie 2021, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Linate, lângă Milano. În urma prăbușirii a murit omul de afaceri român Dan Petrescu, alături de rude, prieteni și colaboratori aflați la bord.

Expertiza independentă indică defecțiuni majore

Conform unui raport tehnic independent, semnat de opt experți internaționali – între care și foști specialiști NASA –, aeronava ar fi prezentat probleme grave înainte de zbor. Analiza susține că sistemul de direcție ar fi rămas blocat în poziția de decolare, aspect care ar fi afectat controlul aparatului în primele minute ale zborului.

Documentul mai arată că defecțiuni similare ar fi fost semnalate cu aproximativ doi ani înainte de tragedie. Potrivit aceleiași expertize, operatorul aeronavei nu ar fi intervenit pentru a remedia complet aceste disfuncționalități, lucru ce ar fi menținut riscurile la un nivel ridicat.

Un alt punct sensibil invocat în raport privește datele din „cutia neagră”. Anchetatorii nu ar fi putut valorifica în totalitate înregistrările, deoarece software-ul necesar pentru descărcarea și interpretarea informațiilor nu ar fi fost actualizat de către compania deținătoare. În lipsa acestor date esențiale, concluziile inițiale ar fi fost trase pe baza altor indicii tehnice și operaționale.

Raportul tehnic depus de familie susține că evenimentul nu poate fi atribuit în mod convingător unei erori umane, ci unei succesiuni de erori de sistem, inclusiv blocarea direcției la decolare.

Decizia procurorilor, contestată de familie

În primă instanță, procurorii italieni au intenționat să claseze dosarul, apreciind că pilotul – Dan Petrescu – ar fi comis greșeli de manevră. Familia respinge această versiune și arată, prin probele depuse, că nu a fost greșeală umană, ci un cumul de defecte tehnice care ar fi făcut aeronava dificil sau imposibil de controlat.

Demersul familiei urmărește reconsiderarea întregului tablou al cauzelor accidentului, prin reevaluarea aspectelor tehnice și prin includerea observațiilor prezentate de echipa de experți internaționali. În acest context, funcționarea sistemelor de comandă și modul de mentenanță devin elemente centrale ale discuției.

Contextul zborului rămâne unul dramatic: aeronava a decolat de la Linate, cu destinație privată, având la bord membri ai familiei, prieteni și parteneri de afaceri, precum și un copil de un anNiciunul dintre cei opt pasageri nu a supraviețuit.

Dan Petrescu era cunoscut în România pentru investiții de anvergură în imobiliare și în zona comercială, iar în perioada respectivă averea sa era estimată la aproximativ 3 miliarde de euro.

Lasă un comentariu