O mamă de 34 de ani a fost mușcată și ucisă de câinele ei, în timp ce îl hrănea. Apropiații sunt în stare de șoc: „E sfâșietor”

Femeia a reușit să iasă din locuință, însă a fost declarată decedată la spital din cauza rănilor suferite. Apropiații spun că totul este „E sfâșietor”.

Ce s-a întâmplat în apartament

Tragedia a avut loc în vara anului trecut, când Michelle se afla în apartamentul ei împreună cu cei doi câini: un Pomeranian și un Rottweiler pe nume Trigg. Cei doi s-au luptat pentru bucățile de pui – „nuggets” –, gustarea preferată pe care femeia le-o cumpărase chiar în acea zi.

La un moment dat, Trigg s-a repezit către micul Pomeranian, iar Michelle a intervenit ca să îl protejeze. În clipa următoare, câinele de talie mare a apucat-o pe femeie de braț și nu i-a mai dat drumul. Strigătele au atras atenția vecinilor, care au sunat la 112. Potrivit mărturiilor, Michelle a fugit până în zona unui loc de joacă, unde a leșinat; ulterior, la spital, medicii au constatat decesul.

„Mie mi s-a părut că nu a fost o apucare. Pur și simplu a încercat să o muște și a prins-o de sub braț”.

Declarația de mai sus îi aparține partenerului ei, Samuel, care a explicat că Michelle obișnuia să arunce în aer bucățile de pui pentru cei doi câini și nu își poate explica reacția lui Trigg în acea zi.

Michelle iubea animalele și era devotată câinilor ei

Vecinii o descriu pe Michelle ca pe o persoană iubitoare de animalegrijulie și mereu atentă la bunăstarea necuvântătoarelor. Imaginea ei publică era a unei femei pozitive, apropiată de oameni și de animale.

Lasă un comentariu