Ninge sau nu iarna asta în România? Anunțul făcut de meteorologii EaseWeather

După o vară toridă și prelungită, toamna și-a intrat rapid în drepturi, aducând cu sine temperaturi mai scăzute și întrebări legate de prima ninsoare din România. Chiar dacă începutul lunii octombrie a surprins cu vreme neașteptat de caldă, românii se întreabă acum când vor apărea primii fulgi de zăpadă și ce fel de iarnă ne așteaptă în 2024.

Pentru cei care își fac planuri pentru sezonul rece, iarna ce urmează va fi, în mare parte, lipsită de provocări meteorologice extreme, cu doar câteva zile cu ninsoare ușoară și temperaturi moderate. Chiar și așa, rămâne de văzut dacă prognozele se vor menține pe măsură ce ne apropiem de lunile de iarnă. Totuși, pentru moment, nu se întrevede o iarnă grea în România.

Când este anunțată prima ninsoare în România

Conform prognozelor meteo oferite de Easeweather, prima ninsoare semnificativă ar putea să cadă în jurul începutului lunii decembrie, cu puțin înainte de sărbătoarea Sfântului Nicolae. Se pare că iarna aceasta va fi una mai blândă decât în anii anteriori, fără episoade de ger extrem. Temperaturile diurne nu vor coborî sub 1 grad Celsius până la finalul anului, iar nopțile vor aduce minime de până la -6 grade Celsius. Aceasta înseamnă că, deși vor exista episoade de lapoviță și ninsoare, vor fi destul de rare și fără acumulări semnificative de zăpadă.Pentru cei care speră la o iarnă plină de zăpadă, prognoza nu este tocmai încurajatoare. Al doilea episod de ninsoare ar putea apărea abia la sfârșitul lunii ianuarie, însă nici atunci nu se prevăd ninsori abundente sau geruri severe. Perioada decembrie-februarie va fi caracterizată de temperaturi mai moderate, în special în timpul zilei, ceea ce înseamnă că iarna 2024 va fi marcată de fluctuații ușoare și puține zile cu zăpadă consistentă.Un alt aspect interesant legat de prognoza iernii din 2024 este faptul că, deși temperaturile vor fi mai blânde, precipitațiile sub formă de ploaie vor fi mai frecvente decât zăpada, în special în regiunile de sud și vest ale țării. Acest lucru poate face ca drumurile să fie mai alunecoase și să crească riscul de polei, mai ales în diminețile reci de iarnăÎn luna februarie, prognozele indică o scădere semnificativă a șanselor de ninsori, cu vreme predominant uscată și temperaturi ușor mai ridicate decât media sezonului. Astfel, se pare că iarna va încheia fără episoade importante de zăpadă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *