Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat joi, referindu-se la situația lui Călin Georgescu, că este posibil ca Parchetul General să decidă extinderea anchetei în cazul acestuia, subliniind că „există repercusiuni” în urma nerespectării măsurilor impuse prin controlul judiciar.
Oficialul nu a dorit să comenteze afirmațiile lui Călin Georgescu în care acesta îl cita direct pe Corneliu Zelea Codreanu, menționând doar, în termeni generali, că încălcarea controlului judiciar atrage după sine consecințe legale.
Ministrul Justiției face anunțul care bagă spaima în Călin Georgescu
“Nu pot să comentez declaraţii care se fac la un post de televiziune. Cu siguranţă organele judiciare vor lua toate măsurile necesare. Dacă cineva încalcă controlul judiciar, evident că sunt consecinţe. Măsura preventivă poate să fie schimbată, dar această chestiune urmează să fie stabilită de către un procuror, cu respectarea tuturor garanţiilor privitoare la anchetă”, a afirmat Marinescu
Întrebat despre faptul că suveranistul Călin Georgescu l-a invocat pe liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu, gest ce ar putea fi interpretat drept promovare a ideologiei legionare, ministrul Justiției a precizat că magistrații, respectiv procurorii și judecătorii, sunt cei care vor decide în această privință.
“În primul rând că n-am urmărit emisiunea de la Realitatea. Nu ştiu din ce a citat dânsul, dar aprecierea cu privire la natura infracţională a unei anumite afirmaţii o face întotdeauna procurorul de caz şi respectiv judecătorul care poate supraveghea măsurile preventive dacă se formează o contestaţie.
Ca ministru al Justiţiei ar însemna să realizez o intruziune în actul de justiţie dacă acum, în faţa dumneavoastră, dorind să vă răspund la întrebare, aş face vreo calificare juridică a cuvintelor rostite de o anumită persoană. Eu am încredere în justiţie. Sunt convins că procurorul de caz va aprecia corespunzător această situaţie”, a adăugat Radu Marinescu, potrivit Agerpres.
În cadrul unei emisiuni moderate de Anca Alexandrescu, Georgescu a făcut referire la Corneliu Zelea Codreanu, în prezența lui George Simion.
Gestul a fost interpretat ca o demonstrație publică de susținere pentru liderul actual al mișcării suveraniste, în contextul în care Curtea Constituțională i-a interzis lui Georgescu să mai candideze la scrutinul prezidențial din 2025.
“Şi completez că cel care se luptă chiar și singur cu o mână de viteji pentru neam și țara lui, și pentru Dumnezeu (George Simion intervine aprobator: ”nu poate fi…”) nu va fi învins niciodată”, a spus Călin Georgescu, citându-l pe liderul legionar.
Situația devine delicată pentru Călin Georgescu, întrucât afirmațiile sale ar putea fi considerate o încălcare a condițiilor stabilite prin controlul judiciar. Dacă autoritățile ajung la această concluzie, există riscul ca acesta să fie arestat