Loredana Groza traversează ore grele, după ce și-a luat rămas-bun de la unchiul care i-a fost sprijin încă din copilărie. Artista a împărtășit pe rețelele de socializare trăirile sale și a vorbit despre moștenirea de familie care a format-o. Pentru cântăreață, despărțirea înseamnă mai mult decât o pierdere personală: este sfârșitul unei lumi întregi din care s-a hrănit ca om și ca interpretă, o lume a valorilor, a pământului și a muncii cinstite. Ea a confirmat că ceremonia de înmormântare a avut loc astăzi, iar comunitatea apropiată familiei a fost alături de ea în aceste momente de doliu.
Loredana Groza, în doliu
În mesajul transmis public, vedeta a vorbit cu recunoștință despre cel pe care îl alinta „Nenea Ionel” și despre ceea ce a învățat de la el: dragul de pământ, respectul pentru rădăcinile familiei și demnitatea pe care o dă munca făcută cu toată inima. Loredana a rememorat anii formatori, când a deprins gesturile simple ale vieții la țară – de la secerat până la pășunat – și felul în care aceste experiențe au zidit-o interior. Pentru ea, unchiul a fost o busolă morală și o legătură vie cu rădăcinile sale, o prezență discretă, dar decisivă, în devenirea ei artistică și umană.
Artista a ales să-și rostească public doliul prin cuvinte grele de emoție, descriind nu doar un om, ci o epocă familială: acea lume în care ospitalitatea era lege, iar ogorul, măsura respectului față de strămoși. În rândurile sale, Loredana leagă memoria personală de un fir mai lung al neamului, amintind cu mândrie de răzeșii care au luptat pentru Ștefan cel Mare și au primit pământ drept răsplată. Nu este vorba doar despre trecut, ci despre un prezent care se sprijină pe aceleași temeiuri.
„Astăzi l-am condus pe ultimul drum pe Nenea Ionel… unchiul meu drag… Odată cu el a dispărut o lume, o lume în care am copilărit, am crescut mândră de rădăcinile mele de țărani răzeși, care au luptat pentru Ștefan cel Mare și, drept răsplată, acesta le-a dat pământ. Pământ pe care am învățat de la Nea’ Ionel să-l iubesc și să-l respect. M-ai învățat să dau cu sapa, să secer grâul cu secera, să păzesc harbujii, să ies cu vacile la păscut, m-ai învățat că munca înnobilează, nu te coboară, oricare ar fi ea, atunci când o faci cu dăruire totală, fără să aștepți nimic la schimb…”
Mesajul artistei pentru „Nenea Ionel”
În aceeași postare, cântăreața a punctat felul în care unchiul ei îi primea pe toți cei care-i treceau pragul: cu bunătate, cu „omenie” și cu un pahar din binecunoscutul vin negru din via de la Corboaia. Sunt detalii care fixează în memorie chipul unui om așezat și darnic, pentru care a dărui era un reflex firesc. Loredana a lăsat să se vadă și un regret personal – acela că, prinsă în ritmul solicitant al scenei, n-a reușit să-i fie mai mult timp alături în ultimii ani. Cuvintele sale curg ca o rugăciune, dar și ca o promisiune tăcută: aceea de a păstra vie această moștenire afectivă, în care demnitatea se împletește cu dragostea pentru pământ.
Vedeta a evocat și momentul plecării, arătând că despărțirea s-a petrecut într-o zi de Paște, când – spune ea – „cerurile sunt deschise”. Împletirea dintre sărbătoare și durere, dintre bucuria credinței și golul lăsat de pierdere, se regăsește în mesajul ei, ce alternează recunoștința cu dorul. Sunt pagini de viață care rămân, de acum, în seama amintirii.
„Niciodată nimeni nu pleca din bătătura ta fără să fie omenit și fără să guste din celebrul tău vin negru din via de la Corboaia. Ai plecat pe neașteptate, într-o zi de Paște, când cerurile sunt deschise! Să-ți fie calea luminată și lină după o viață de sacrificii și suferință… să te întâlnești acolo sus cu toți cei din neamul nostru, Palade… și să dați o petrecere în rai cu vin negru de la Corboaia… Iartă-mă că n-am stat mai mult cu tine în ultimii ani, tot timpul pe fugă cu treburi care păreau importante. Îți mulțumesc, Nenea Ionel! Te voi iubi mereu… Odihnește-te în pace!”
Prin aceste rânduri, Loredana a adus în fața publicului portretul unui om iubit și punctele cardinale ale propriei sale formări: casa de la țară, ogorul, munca, numele familiei Palade și locul numit Corboaia. În ele se adună povestea unei copilării trăite aproape de pământ și energia unei tradiții care continuă să o inspire.