Incendiu de vegetație devastator în Dolj. O femeie a murit după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări

O femeie a murit în urma unui incendiu de vegetație uscată din județul Dolj. Echipajele de salvare de la fața locului nu au mai putut să o salveze

Un incendiu de vegetație uscată a răpit o viață. O femeie în vârstă de 65 de ani a murit, după ce flăcările s-au extins la gospodăria în care se afla. Alerta a fost dată de un bărbat. Din nefericire, echipajele de salvare sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă. Aceasta prezenta arsuri grave.

Femeie moartă în urma unui incendiu de vegetație

Incidentul s-a petrecut vineri, 5 septembrie, în jurul orei 11.40. Atunci, un bărbat din comuna Robănești a sunat la 112 și a alertat autoritățile cu privire la un incendiu de vegetație izbucnit în satul Golfîn. Flăcările s-au extins rapid pe o suprafață de cinci hectare, dar și la o anexă de 20 de metri pătrați.

La fața locului pompierii din cadrul Detașamentului 2 Craiova au intervenit de urgență cu o autospecială de stingere, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Robănești. Din nefericire, aceștia au găsit o femeie de 65 de ani, din municipiul Craiova, cu arsuri grave. Bătrâna nu a mai putut fi salvată.

„Ajunşi la faţa locului, echipajele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ cinci hectare vegetaţie uscată şi au identificat o persoană de sex feminin, care prezenta arsuri grave. A fost solicitat imediat un echipaj de prim ajutor, însă, din nefericire, personalul medical sosit la faţa locului a declarat decesul victimei”, au afirmat pompierii.

Poliţiştii au deschis dosar penal în această cauză pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise. Pompierii fac din nou apel către cetățeni să evite folosirea focului deschis în zone cu vegetație uscată și să anunțe de urgență orice incendiu la 112.

Un bărbat a dat foc vegetației uscate și i-a amenințat cu moartea pe proprietarii terenului afectat

Incidentul s-a petrecut în luna iulie. Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din localitatea Bârca, județul Dolj, a dat foc vegetației uscate de pe marginea unui drum și i-a amenințat pe proprietarii terenului că îi omoară și că le va arde locuințele. Focul s-a extins după puțin timp și a ajuns la două proprietăți din apropiere. Din cauza flăcărilor, au ars mai multe anexe pe o proprietate.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Segarcea a admis propunerea de arestare preventivă a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. Astfel, bărbatul care a provocat incendiul este acuzat de două infracțiuni de distrugere și patru infracțiuni de amenințare.

Lasă un comentariu