Nicolae și Elena Ceaușescu tratau sărbătorile pascale cu multă atenție la detalii, chiar dacă modul lor de a le petrece era departe de tradiția autentică respectată de majoritatea românilor. În timp ce oamenii de rând se confruntau cu lipsuri și făceau eforturi mari pentru a pune ceva pe masă în acea perioadă, în casa fostului cuplu prezidențial pregătirile pentru Paște erau atent organizate, iar meniul era unul bogat.
Deși nu erau apropiați de ritualurile religioase și nu respectau rânduielile bisericești, pe masa lor se regăseau aproape întotdeauna preparatele considerate specifice acestei mari sărbători. Ouăle roșii, cozonacul, mielul și fructele nu lipseau, iar atmosfera era construită mai degrabă în jurul confortului și al aparenței decât în jurul semnificației spirituale a momentului.
Paștele era petrecut, de regulă, într-un cadru restrâns, în sufrageria mică aflată lângă bucătărie. Acolo erau servite bucatele pregătite special pentru această perioadă, iar mesele aveau un aer festiv. Chiar dacă Nicolae și Elena Ceaușescu nu obișnuiau să meargă la biserică, mâncarea de pe masă era binecuvântată de un călugăr chemat special pentru acest moment. În rest, prezența lor la slujbele religioase era practic inexistentă.
Felul în care își petreceau sărbătoarea nu se deosebea prea mult de o zi obișnuită din programul lor. Nu puneau accent pe trăirea religioasă a Paștelui, ci își continuau activitățile după același tipar bine cunoscut. Programul includea mesele comune, momente de relaxare și jocuri precum volei, șeptică sau șah, în timp ce femeile din anturaj petreceau timpul discutând. Totul se desfășura după reguli bine stabilite, fără abateri și fără libertatea ca ceilalți demnitari sau apropiați să își organizeze separat timpul.
În jurul lor, oamenii din cercul puterii erau ținuți aproape și supravegheați atent, astfel încât nimeni să nu își creeze un program propriu sau să formeze grupuri care ar fi putut deveni incomode pentru regim. Chiar și în zilele de sărbătoare, această nevoie de control rămânea prezentă. Astfel, Paștele era redus la o simplă reuniune în care conta mai mult organizarea și imaginea decât dimensiunea lui creștină.
Singura zonă în care se păstra, într-o anumită măsură, o legătură cu tradiția populară era cea culinară. Preparatele de sezon erau considerate importante și trebuiau să fie nelipsite. Mielul, cozonacul și ouăle roșii apăreau pe masă ca simboluri păstrate mai degrabă din obișnuință sau pentru decorul specific sărbătorii, nu din credință. În spatele acestor gesturi nu exista însă și respectarea ritualurilor religioase care le însoțesc în mod normal.
Se spune că nici postul, nici participarea la slujba de Înviere nu făceau parte din viața lor. De asemenea, nu obișnuiau să folosească salutul pascal „Hristos a înviat!”, atât de important pentru credincioși. Cu toate acestea, Elena Ceaușescu era atentă ca masa să fie completă, iar lipsa unui preparat tradițional putea deveni imediat o problemă. La un moment dat, după ce menajera a uitat să pregătească cozonacul, aceasta a fost pusă să îl frământe și să îl coacă chiar în ziua de Paște, semn că aparența respectării tradiției culinare conta enorm.
În familia Ceaușescu, Paștele nu avea, așadar, valoarea spirituală pe care o avea pentru cei mai mulți români. Sărbătoarea era păstrată mai mult prin mesele bogate și prin imaginea exterioară a obiceiurilor, fără asumarea semnificației religioase profunde. Într-o perioadă în care românii trăiau cu lipsuri și restricții, contrastul dintre traiul cuplului prezidențial și realitatea oamenilor simpli devenea și mai evident în astfel de momente.