După formare, circulă în sânge, iar rinichii îl filtrează și îl elimină prin urină astfel încât uricemia (concentrația din sânge) să rămână în limite normale.
Ce este acidul uric și cum funcționează în organism
În mod obișnuit, organismul menține un echilibru între producerea și eliminarea acestui compus care conține azot. Când filtrarea renală lucrează corect, excesul este evacuat. Atunci când există boli renale, afecțiuni hematologice, tulburări enzimatice ereditare sau când intervin anumite tratamente (de pildă, cu hidrocortizon), balanța se poate rupe. Și intoxicația cu plumb ori insuficiența renală cronică pot perturba eliminarea.
Când nivelul seric devine prea mare, vorbim de hiperuricemie. Excesul se poate cristaliza sub formă de urat monosodic; aceste micro-cristale se depun în articulații, iar organismul reacționează inflamator.
Când nivelul crește: hiperuricemie, gută și riscuri
Guta este o formă de artrită declanșată de depunerea cristalelor de urat în articulații. Se manifestă prin durere bruscă, roșeață și tumefiere, frecvent la nivelul piciorului și al degetului mare de la picior. Excesul de acid uric poate, de asemenea, încărca aparatul urinar și favoriza formarea de calculi renali.
Un alt scenariu în care valorile pot urca este sinteza accelerată de acid uric pe fondul distrugerii masive de celule – cum se întâmplă în anumite tipuri de cancer sau în cursul tratamentelor oncologice. Această situație poate duce la acumulare și necesită monitorizare atentă.
La polul opus, nivelurile scăzute de acid uric pot semnala probleme hepatice ori renale sau pot apărea în sindromul Fanconi.
Cum se face testul: determinarea se realizează din sânge venos. De obicei, se plasează un garou pe braț pentru a evidenția vena, se dezinfectează zona, apoi se introduce un ac fin și se colectează proba într-un tub special. După recoltare, garoul se îndepărtează, se aplică presiune câteva secunde și, dacă este nevoie, se pansează locul înțepăturii.
Când este recomandată testarea: dacă ai dureri sau umflături articulare sugestive pentru gută; când urmezi sau urmează să începi chimioterapie ori radioterapie; în evaluarea funcției renale după traume; când apar frecvent pietre la rinichi; și pentru monitorizarea persoanelor diagnosticate anterior cu gută.
Intervale orientative (serice) – interpretarea se face în funcție de laborator și context clinic:
Femei: 2,4–6,0 mg/dl
Bărbați: 3,4–7,0 mg/dl
Copii: 2,0–5,5 mg/dl
Factori care pot crește uricemia: folosirea de diuretice; consumul excesiv de alcool; predispoziția genetică; hipotiroidismul; imunosupresoarele; niacina (vitamina B3); obezitatea; psoriazisul; insuficiența renală; sindromul de liză tumorală; și o dietă bogată în purine – de exemplu, organe (ficat), carne de vânat, pești precum anșoa și sardine, sosuri/gravies din carne, leguminoase uscate (fasole, mazăre) și ciuperci.
Merită știut că aproximativ o persoană din cinci poate avea valori crescute ale acidului uric, iar multe dintre aceste persoane nu prezintă simptome evidente. Există însă beneficii ale monitorizării: la apariția durerilor articulare recurente sau a colicilor renale, informația despre hiperuricemie îi ajută pe medici să orienteze rapid tratamentul și recomandările privind stilul de viață, inclusiv ajustări alimentare și hidratare adecvată.
Interpretarea se face întotdeauna în relație cu cadrul clinic, istoricul de boală și medicația curentă, deoarece aceiași indicatori pot însemna lucruri diferite de la un pacient la altul.