Sanda Țăranu, mărturisiri cutremurătoare despre pierderea soțului ei, Nicolae Țăranu: „Cel mai mult îmi lipsește felul în care îmi aducea cărți și povești”
Sanda Țăranu, una dintre cele mai emblematice figuri ale Televiziunii Române, trăiește o perioadă dificilă după dispariția celui care i-a fost alături timp de aproape 60 de ani – soțul său, Nicolae Țăranu. Într-un interviu emoționant acordat podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, fosta crainică TVR a vorbit cu sinceritate despre dorul care nu se stinge și despre golul lăsat în urma unei iubiri rare, profunde, construite în decenii de viață împreună.
O viață trăită în doi – între cuvinte, cărți și tandrețe
Sanda Țăranu își amintește cu ochii în lacrimi de serile petrecute alături de soțul ei, când acesta venea acasă cu un ziar, un fragment dintr-o carte sau o poezie. Micile lui gesturi aveau darul de a transforma rutina într-un ritual al cunoașterii și al iubirii. Așa comunicau, așa trăiau. Fiecare filă de carte era un prilej de conversație, fiecare vers – o emoție împărtășită.
„El mi-a povestit o mulțime de lucruri. Vorbea atât de frumos despre colegii lui. Știi ce-mi lipsește cel mai mult acum? Faptul că nu mai vine cineva să-mi spună: «Trebuie să citești asta». Nu-mi aducea toată cartea, nu… venea doar cu un capitol și mă provoca: «Citește! O să-ți placă!». Și bineînțeles că după ce o termina, voiam și eu să o citesc întreagă”, a povestit ea cu voce tremurândă.
Uneori, aducea o poezie care îl impresionase – una dintre ele, pe care Sanda nu o va uita niciodată, se numea „Apocalipsa din noi”. Acele gesturi simple, dar încărcate de semnificație, au devenit amintiri prețioase.
O rană deschisă și sertarul amintirilor
După moartea lui Nicolae, durerea a fost atât de mare încât Sanda nu a putut să se atingă de lucrurile lui. Abia după trei luni a găsit curajul să deschidă un sertar pe care îl ocolise, temându-se de ce ar putea scoate la suprafață. Acolo a descoperit comori ale trecutului – interviurile date de soțul ei la radio și televiziune, atent copiate de mână, întrebare cu întrebare, răspuns cu răspuns.
„Nu m-am atins de lucrurile lui. Abia după trei luni de zile am avut curajul să umblu în sertarul lui. Acolo i-am găsit interviurile, pe care le ascultase și le transcrisese. Erau scrise cu răbdare și grijă. Apoi am descoperit și câteva cronici, iar peste șapte ani de la moartea lui, am găsit altele, inclusiv din străinătate. Erau în germană, și am rugat pe cineva să mi le traducă. Nu se lăuda niciodată cu ce scria presa despre el.”
O iubire discretă, dar profundă
Departe de luminile reflectoarelor, Sanda și Nicolae au trăit o viață tihnită, fără scandaluri, fără gesturi ostentative. Dragostea lor a fost una tăcută, dar solidă, construită pe încredere, respect și dialog. Cu toate că ea a fost o figură publică binecunoscută, iar el un om discret, relația lor a funcționat ca o alianță tainică, în care gesturile mărunte contau mai mult decât orice declarație publică.
Astăzi, singurătatea apasă greu pe umerii fostei crainice, dar amintirile rămân vii. Nu își plânge soarta, ci o evocă cu demnitate, iar ceea ce transmite publicului este nu doar povestea unei iubiri frumoase, ci și un omagiu adus memoriei bărbatului care a însemnat totul pentru ea.
„A fost un om deosebit, și nu doar pentru mine. Mi-a fost prieten, partener, mentor uneori. Iar acum, cu cât trece timpul, cu atât mai mult îi simt lipsa…”