Arhiepiscopul Tomisului trece prin momente grele după ce duhovnicul său, Protoschimonahul Iacob Bârsan, ctitorul Schitului „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, a trecut la cele sfinte sâmbătă, la vârsta de 72 de ani, a anunțat Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopul Tomisului va sluji marți, 30 Mai, Sfânta Liturghie la Schitul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Mestecăniș (județul Suceava) urmată de slujba înmormântării a părintelui protoschimonah. „Marți voi avea înmormântarea duhovnicului meu, pe care l-am spovedit și eu la cererea lui! Ieroschimonahul Iacob… un mare trăitor care a făcut o ctitorie deosebită! Călugăr de Putna, … Citește mai mult

Care este cel mai sănătos pește. Acest sortiment poate preveni cu succes infarctul

**Scrumbia – cel mai sănătos pește recomandat pentru o viață lungă și sănătoasă** Scrumbia este considerată de specialiști unul dintre cei mai benefici pești pentru sănătate, datorită valorilor nutriționale excepționale și a impactului pozitiv asupra organismului. Potrivit experților, o dietă care include scrumbie poate fi de până la 1.500 de ori mai eficientă în prevenirea … Citește mai mult

Cum arată Maia, fiica lui Teo Trandafir, la vârsta de 19 ani. Ce sfat de viață i-a dat vedeta

Cum arată Maia, fiica lui Teo Trandafir, la 19 ani? Maia, fiica adoptată a lui Teo Trandafir, a ajuns la vârsta de 19 ani și s-a transformat într-o tânără superbă, independentă și sigură pe ea. Relația dintre cele două a rămas la fel de puternică, iar Teo o tratează ca pe un adult cu drepturi depline, fără să … Citește mai mult

Călin Georgescu a primit vestea. Vezi mai jos Anunțul : Nu va reuși să candideze în 2025

Profesorul Andrei Țăranu a analizat șansele candidaților la alegerile prezidențiale din 2025, evidențiind provocările cu care se confruntă partidele tradiționale, impactul mișcărilor suveraniste și extreme susținute de Călin Georgescu, precum și rolul alegerilor raționale. În cadrul emisiunii „În Opoziție cu Denise Rifai”, Țăranu a discutat riscurile și limitările scenariilor politice actuale, aducând în prim-plan perspectivele … Citește mai mult

Legătura neștiută dintre Draga Olteanu Matei și Nicolae Ceaușescu. E printre puținii români cu această ‘onoare’

Legătura neștiută dintre Draga Olteanu Matei și Nicolae Ceaușescu: „M-am plimbat cu mașina lui” Draga Olteanu Matei, una dintre cele mai iubite actrițe din România, a fost admirată de milioane de oameni, iar printre cei care o simpatizau s-a numărat și Nicolae Ceaușescu. Cu o carieră impresionantă de peste 90 de filme, 100 de producții TV și … Citește mai mult

Ce s-a ales de prima soție a lui Călin Georgescu. El și Daniela au divorțat de mai bine de 20 de ani

Viața personală a lui Călin Georgescu a intrat în atenția publicului mai mult ca niciodată după controversata anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. Deși actuala sa soție, Cristela Georgescu, este o figură publică activă și susținătoare ferventă a campaniei lui, puțini știu detalii despre prima sa căsătorie. Daniela, prima soție a lui Călin Georgescu, a … Citește mai mult

Călin Georgescu vrea boicotarea supermarketurilor pe motiv că au declarat profit zero / Care este realitatea și de ce a ales data de 10 februarie

Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu a lansat un nou atac la adresa multinaţionalelor şi a lanţurilor de hipermarketuri, susţinând că acestea declară „profit zero”. Într-un material video postat pe pagina sa de Facebook, Georgescu a criticat supermarketurile pentru raportarea unui profit zero în 2023 și pentru introducerea caselor rapide de marcat, care, potrivit lui, duc la … Citește mai mult

Se schimbă totul în 24 de ore’. Anunţ crucial pentru Călin Georgescu!

Ies la iveală amănunte absolut incredibile care îl vizează direct pe Călin GeorgescuSe schimbă totul în 24 de ore’. Anunţ crucial pentru Călin Georgescu, independentul care a câştigat primul tur al prezidenţialelor anulate.Se schimbă totul în 24 de ore’. Anunţ crucial pentru Călin Georgescu! Milionarul a făcut totul public. Sunt dezvăluiri absolut incredibile în scandalul alegerilor … Citește mai mult

Klaus Iohannis a demisionat din funția de președinte al României. Ce se întâmplă cu privilegiile de care a beneficiat în timpul mandatelor

Luni, 10 februarie, Klaus Iohannis a făcut un anunț neașteptat: își dă demisia din funcția de președinte al României. Decizia a venit cu puțin timp înainte ca Parlamentul să voteze suspendarea sa, o măsură care ar fi putut duce la organizarea unui referendum pentru demitere. Dacă ar fi fost revocat prin această procedură, Iohannis ar … Citește mai mult