Vestea a fost confirmată de Galeria Ropac, instituția cu care artistul a colaborat îndelung, într-un mesaj ce marchează dispariția unei figuri esențiale a ultimelor decenii în arta contemporană.
„Georg Baselitz, care ‘i-a influențat profund pe contemporanii lui și pe artiștii care venit după el, a murit împăcat”.
Născut în 1938 în Deutschbaselitz, lângă Dresda, într-o Germanie frântă de război și reconstrucție, Baselitz a traversat copilăria și tinerețea în R.D.G., experiență care i-a marcat privirea asupra lumii și temele predilecte. Sub numele real, Hans-Georg Bruno Kern, a debutat în școlile de artă ale vremii, pentru ca în 1961 să adopte pseudonimul care trimite la locul natal – un gest-program ce anunța deja aplecarea lui către identitate, memorie și răsturnarea convențiilor.
Georg Baselitz s-a stins din viață la 88 de ani
Dispariția sa lasă în urmă o operă întinsă pe mai bine de șase decenii, construită pe formate ample și pe o gamă tehnică bogată. Baselitz a lucrat cu aceeași rigoare atât în pictură, cât și în desen, gravură și sculptură, iar temele sale au atins, cu o sinceritate brută, traumele istoriei germane. Seria „Eroii”, compozițiile realizate cu degetul, tablourile-fractură ori așa-numitele „tablouri rusești” au devenit repere pentru modul în care arta poate asuma, filtra și reformula memoria colectivă.
În 1969, artistul inițiază una dintre cele mai recognoscibile formule vizuale ale sale: inversarea motivului. Picturi precum „Der Wald auf dem Kopf” („Pădurea pe cap”) stabilesc un limbaj în care figura, obiectul sau peisajul sunt întoarse deliberat, pentru a forța privirea să se desprindă de obișnuințe și să se concentreze pe materialitatea picturii, pe tușă și pe structură.
În planul influențelor, Baselitz a împletit ecourile expresionismului german cu energia picturii americane de după război, de la Jackson Pollock la Willem de Kooning. Din această tensiune – între memorie europeană și gest american – s-a născut un idiom personal, adesea necruțător, care a inspirat generații întregi de creatori.
Cariera lui Georg Baselitz
Lucrările sale se regăsesc astăzi în colecții publice de prim-plan și au modelat discursul muzeal despre arta postbelică. În ultimii ani, traseul parizian al artistului a cunoscut o dublă recunoaștere: în 2019, Baselitz a fost ales în Academia de Arte Frumoase, iar în 2021 i-a fost dedicată o amplă retrospectivă la Centrul Pompidou, unul dintre polii majori ai artei moderne și contemporane din Europa.
Mai mult decât o semnătură faimoasă, Baselitz a rămas până la capăt un cercetător al imaginii. A tratat pânza ca pe un teren de confruntare cu istoria și cu propriile limite, a făcut din sculptură un pretext pentru a reface volumul brut al memoriei și a văzut gravura drept laborator al formei. Demersul său, mereu la scară mare, a refuzat acomodarea și a cultivat neîntrerupt riscul.
Galeria Ropac a sintetizat poate cel mai bine impactul pe care l-a avut creația lui Baselitz, subliniind forța cu care artistul a modificat privirea asupra picturii contemporane. Rezultatul acestor decenii de explorări rămâne vizibil în modul în care privim astăzi figura, gestul, pata de culoare și răsturnarea perspectivei – elemente care, la Baselitz, nu sunt doar mijloace, ci subiecte în sine.
Fără a fi tributar unei singure școli, autorul a lucrat ca și cum ar rescrie neîncetat alfabetul imaginii: când cu instrumente clasice, când cu mâinile goale; când prin acumulare, când prin rupere. În acest spirit, inversarea motivului nu a fost o simplă strategie formală, ci o invitație de a vedea altfel tot ceea ce credeam că știm despre pictură.