Adriana Trandafir a descoperit abia la 50 de ani că a fost adoptată: “Sora mamei m-a înfiat, iar verișorii mei erau, de fapt, frații mei”

Adriana Trandafir a descoperit la 50 de ani că fusese adoptată. Viața Adrianei Trandafir pare, cumva, desprinsă din unele dintre cele mai dramatice scenarii de film.

Actrița a descoperit abia la vârsta de 50 de ani că femeia pe care o crezuse întreaga viață mamă nu era cea care o adusese pe lume. Șocul a fost și mai puternic în mod cu totul neașteptat deoarece primise vestea chiar după decesul mamei sale adoptive, cea care de fapt îi fusese mătușă.

În ceea ce privește copilăria, Adriana Trandafir, ajunsă acum la 66 de ani, își amintește mereu cu zâmbet. A crescut la sat, înconjurată de animale, de treburi casnice și de doi părinți afectuoși.

„Cu părinții am avut o relație foarte bună în sensul că, acum, retroactiv când nu-i mai am, îmi dau seama cât de mult contează să ai bunici, să ai părinți. Cât de mult contează să ai cei 7 ani de acasă, care, astăzi, au dispărut. Cu atât mai mult, cu cât eu i-am făcut cu picioarele pe pământ, la țară, cu ochii la cer, către Dumnezeu, ascultând furnicile. Am avut griji mari că mama mea a fost bolnavă și am făcut ceea ce ea nu putea să mai facă”, povestea actrița într-un interviu.

Pentru Adriana Trandafir, munca și responsabilitățile au apărut încă de timpuriu în viață, deoarece mama ei adoptivă se îmbolnăvise devreme și nu mai putea oferi un real sprijin familiei. Le-a rămas recunoscătoare ambilor părinți pentru grija cu care au crescut-o și pentru educația pe care i-au oferit-o, iar singurul ei regret este că nu mai sunt în viață ca să le poată spune cât de mult îi prețuiește pentru tot ce i-au oferit, mai ales având în vedere că nu era copilul lor biologic.

„Îmi pare rău că nu le-am spus cât de mult înseamnă pentru mine și, dacă acum m-aș întâlni cu ei, mi-aș cere iertare pentru toate momentele în care i-am supărat, că i-am rănit, sau că fac lucruri care, mai târziu, îi afectează.

Atunci, noi nu aveam tupeul pe care îl au astăzi copii față de părinții lor, eram educați cu bun simț, iar astăzi a dispărut”, a mai spus Adriana Trandafir.

Adriana Trandafir nu va uita vreodată ziua în care a descoperit că tot ceea ce știa despre propria viață fusese o minciună. A fost contactată de unul dintre frații săi biologici și atunci a aflat întreaga poveste.

„Povestea este că am fost născută de mama mea naturală și sora ei m-a înfiat. Dar eu n-am știut lucrul ăsta. Și verișorii mei – doi – erau, de fapt, frații mei… După foarte multă vreme am aflat că nu era mama mea biologică și că eram înfiată. Pentru mine a fost un mare șoc, pentru că nu mi-am imaginat lucrul ăsta.

Când m-a sunat fratele meu – aveam vreo 50 de ani – mă pregăteam să ies în oraș. „Familia Trandafir? Adriana? Surioară, sunt fratele tău. Mișu, de la Maramureș!”

Mi s-a spus că reacția mea a fost aceea că am încasat informația, m-am așezat pe scară și i-am spus: „Povestește-mi!” Și mi-a povestit. El fiind mai mare decât mine, știa povestea… L-am întâlnit la moartea mamei, pentru că, înainte de a muri, mama biologică a spus adevărul.

Din 80-90 de oameni adunați în curte, în noaptea de priveghi, am știut imediat că el e fratele meu. Să afli, după o viață de om, că mai ai trei frați. Și am avut senzația, la început, că am fost mințită. Poate că și nespunerea adevărului este, într-un fel, o minciună. Mi-o amintesc pe mama biologică, pentru că am cunoscut-o. Știam că mă iubește, dar nu știam de ce mă iubește atât de mult, dintre toate femeile alea.

Acum mă gândesc cu drag la amândouă. Poate că am fost fericită că le-am avut pe amândouă”, a mai spus Adriana Trandafir, la Antena 3.

Lasă un comentariu