Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a transmis un mesaj pe rețelele sociale chiar în ziua de Paște, marcând prima sărbătoare pascală petrecută în libertate după eliberarea sa de anul trecut.
Ea a atras atenția că, prinși în pregătirile specifice – de la prepararea mielului și vopsirea ouălor, până la coacerea cozonacilor și trimiterea mesajelor festive – mulți oameni ajung să piardă din vedere adevăratul sens al acestei sărbători. Potrivit acesteia, Paștele ar trebui să fie, înainte de toate, despre iubire, iertare, liniște sufletească și timp petrecut alături de cei apropiați.
„În graba după miel, ouă înroșite, cozonaci, mesaje standard date forward pe telefon, uităm să ne amintim ce înseamnă cu adevărat Pastele: iubire, iertare, liniste, familie, oameni care rămân. Poate anul ăsta nu ai totul aranjat perfect. Dar poți avea ceva mai important: pe cei care contează cu adevărat, lângă tine.
“Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu.”. Oare la Înviere, lăsăm să învie în noi cuvintele lui Hristos? Câtă iubire mai avem, unii pentru ceilalți? Ce lăsăm să ne cuprindă? Orgoliul sau iertarea? Graba sau prezența? Indiferența sau compasiunea? Paștele nu vine să ne impresioneze. Vine să ne trezească. Fă-l să conteze! Paste luminat și binecuvântat! Hristos a Înviat!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.
Elena Udrea a postat și imagini cu fiica ei, Eva Maria (8 ani), care s-a transformat într-o domnișoară superbă.



Elena Udrea a devenit mamă în anul 2018, în Costa Rica, cu puțin timp înainte să nască. În perioada de trei ani și o lună cât a executat pedeapsa în dosarul „Gala Bute”, fosta demnitară a fost despărțită de fiica sa, pierzând momente importante din primii ani ai micuței. După eliberare, cele două încearcă să recupereze timpul pierdut și să se bucure de fiecare clipă petrecută împreună.
Elena Udrea a povestit cum s-a transformat legătura cu fiica sa, Eva Maria, după revenirea acasă din penitenciar.
Fetița se exprimă prin povești pline de emoție, relatând frânturi din perioada în care o aștepta pe mama ei să se întoarcă. Chiar și cele mai mărunte detalii au rămas vii în amintirea sa, iar acum, după anii de despărțire, acestea le ajută să se regăsească și să își refacă legătura afectivă.
„Cumva ea presupunea că voi veni. Însă, de foarte multe ori i s-a sugerat că voi veni, că așa am crezut și nu se întâmpla. În ziua aia se aștepta să fie o zi în care eu să vin, dar deja era 18:00, nu se întâmplase, probabil că se gândea că e încă o zi în care mama ar fi putut să vină și nu a venit. Încă o dezamăgire. Ea mi-a povestit după aceea, folosește ocaziile în care noi spunem povești pentru ca ea să îmi spună lucruri pe care nu mi le spune direct, ci din perspectiva unei povești despre altcineva.
Mi-a zis că era o fetiță a cărei mamă plecase la muncă și urma să vină într-o zi, dar nu a venit până seara. Fetița era într-o vizită la o prietenă, afară ploua foarte tare. Eu nu mi-am amintit că în seara aia a plouat, ea și-a amintit perfect momentul.
Că a venit tăticul să o ia acasă și când a ajuns acasă mămica venise. Ea și-a întipărit în minte tot ce s-a întâmplat în orele acelea până a ajuns acasă’, a declarat Elena Udrea