Fostul patriarh Filaret al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a încetat din viață la vârsta de 97 de ani, vestea fiind anunțată la 20 martie 2026 de Mitropolitul de Kiev și al întregii Ucraine, Epifanie. Ierarhul a subliniat că Filaret rămâne o figură definitorie pentru Biserică și pentru societatea ucraineană.
Deși păstra titlul de Patriarh, Filaret nu mai conducea efectiv instituția ecleziastică, conducerea fiind exercitată de Mitropolitul Epifanie. Mesajele transmise după anunț au vorbit despre o viață pusă în slujba unității bisericești și a unei comunități aflate în momente decisive ale istoriei recente.
Anunțul decesului și reacții oficiale
În primele ore după confirmarea decesului, au fost evocate faptele și deciziile care au marcat rolul fostului patriarh în transformarea peisajului religios din Ucraina. Președintele Volodimir Zelenski a transmis un mesaj scurt și apăsat, subliniind contribuția sa la identitatea națională și la consolidarea Bisericii:
„O mare pierdere. Fără curajul patriarhului Filaret nu ar fi existat multe dintre realizările Ucrainei”.
În plan ecleziastic, Mitropolitul Epifanie a vorbit despre moștenirea spirituală lăsată de fostul patriarh și despre îndemnurile sale la unitate și smerenie:
„Ne vom aminti întotdeauna de instrucțiunile Patriarhului Filaret privind importanța menținerii unității Bisericii Ucrainene, precum și lecțiile sale despre conciliere, smerenie și slujire dedicată lui Dumnezeu și oamenilor”.
Aceste reacții conturează imaginea unui lider care a traversat epoci politice și religioase distincte și care a lăsat în urmă o amprentă vizibilă asupra vieții bisericești ucrainene.
Un parcurs care a marcat destinul Bisericii din Ucraina
Născut în 1929, Filaret (nume laic: Mykhailo Denysenko) a urcat, pas cu pas, în ierarhia ortodoxă, devenind una dintre cele mai influente voci ale clerului din spațiul est‑european. După proclamarea independenței Ucrainei, s-a profilat ca unul dintre promotorii unei Biserici cu identitate proprie, capabilă să răspundă nevoilor pastorale ale credincioșilor într-un context politic și social în rapidă schimbare.
În deceniile care au urmat, Filaret a fost asociat cu momente-cheie ale reorganizării vieții religioase, asumându-și un rol proeminent în demersurile ce au condus la recunoașterea unei autocefalii pentru Biserica din Ucraina. Dincolo de controversele inerente unor transformări majore, el a pledat constant pentru unitatea comunității bisericești și pentru păstrarea unei legături vii între credință, limbă și cultură.
Retragerea sa din prim-planul conducerii a însemnat trecerea ștafetei către Mitropolitul Epifanie, însă fostul patriarh a continuat să rămână o prezență influentă în spațiul public, fiind invocat ori de câte ori discuția a vizat rolul spiritualității în definirea proiectului civic ucrainean. Pentru mulți credincioși, numele său a devenit sinonim cu perseverența în fața încercărilor istorice și cu curajul de a susține reforme care să ancoreze Biserica în realitățile contemporane.
Portretul său public s-a construit din îmbinarea dintre rigoarea canonică și o viziune pastorală activă, deschisă dialogului. În momente de criză, mesajele lui Filaret au invocat adesea solidaritatea și demnitatea, idei care s-au regăsit și în omagiile aduse acum, la despărțire. Fără excese retorice, dar cu insistență, el a promovat ideea că o Biserică vie este aceea care rămâne aproape de oameni și care își găsește rostul în slujirea comunității.
Figura sa rămâne legată de teme grele ale prezentului: cum se păstrează tradiția fără a bloca înnoirea, cum se atinge unitatea într-o societate plurală, cum se construiește încrederea între instituții și cetățeni. Răspunsurile pe care le-a propus au fost uneori discutate, alteori aplaudate, însă rar trecute cu vederea.
După anunț, comunitățile bisericești au transmis mesaje de compasiune, iar ierarhi și laici au rememorat episoade care i-au definit vocația: pastorația neîntreruptă, disciplina slujirii și apelul constant la curaj și unitate. Ecoul acestor reacții confirmă că trecerea sa în veșnicie este trăită nu doar ca un moment de doliu, ci și ca prilej de a reevalua drumul parcurs de Biserica din Ucraina în ultimele decenii.
În orele care au urmat anunțului, numeroși credincioși și slujitori au transmis omagii, subliniind prin cuvinte simple, dar apăsate, ce a însemnat pentru ei prezența și exemplul lui Filaret: demnitate, coerență, nădejde.