Drob de miel

La aniversarea mamei mele, duminica trecută, am făcut printre altele și un drob de miel – taică-meu ține la congelator uneori ingredientele necesare unui drob.

Așadar: măruntaie de miel, aproximativ 1 kg5-6 ouă, 3 cepe mari, o legătură de mărar, o legătură de pătrunjel, o legătură de asmățui (sau hațmațuchi, pentru moldoveni), 3-4 felii de pâine muiate în lapte, piper, sare, 5 ouă fierte, prapur (opțional), ulei.

Ceapa se curăță, se spală se taie mărunt și se călește în ulei cu capacul pus (mai mult se sotează, dar este mult mai sănătoasă așa decât prăjită). În poză cantitatea este pentru două porții.

Drob de miel

Măruntaiele fierte în prealabil se dau prin masina de tocat.

Drob de miel
Drob de miel

 Se taie verdeața mărunt: mărar, pătrunjel, asmățui.

Drob de miel
Drob de miel
Drob de miel

Se pun câteva felii de pâine la muiat în lapte

Drob de miel

apoi se amestecă tocătura cu ceapa călită, pâinea muiată și dată prin mașină și cu verdeața tocată,

Drob de miel

apoi cu ouăle întregi, sarea și piperul. Trebuie să iasă un amestec moale, care să curgă ca un aluat gros, iar dacă amestecul nu e destul de moale, atunci adăugați puțină apă sau chiar niște vin alb.

Drob de miel
Drob de miel

O tavă de cozonac se unge bine cu ulei și se tapetează cu prapurul. Dacă nu aveți prapur (sincer, mie nici nu-mi place să-l mănânc), puneti hârtie de copt.

Drob de miel
Drob de miel

Amestecul se toarnă în tavă și apoi se pun 5 ouă fierte în mijlocul compoziției, pe lungul tăvii, pentru decor când se feliază drobul. Se dă la cuptorul preîncălzit la foc potrivit 45-50 de minute.

Drob de miel
Drob de miel
Drob de miel
Drob de miel

Când este gata, se lasă puțin la răcit în tavă, apoi se scoate cu grijă pe un fund din lemn, dar dacă vă iese mai moale drobul, îl puteți lăsa în tavă și îl porționați direct de acolo. Se aşează feliile sau drobul întreg pe un platou și se ornează după dorință, cu maioneză sau cu foi de salată verde, cu roșii feliate, cu pătrunjel verde, etc. Se servește atât ce aperitiv rece cât și cu garnitură, ca un fel principal, cu salată.

POFTĂ BUNĂ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *