
Ministerul Afacerilor Externe de la București a transmis că România nu este implicată în conflictul din Orientul Mijlociu, după ce Iranul a avertizat în legătură cu folosirea bazelor militare românești de către Statele Unite. În acest context tensionat, fostul președinte Traian Băsescu a comentat situația și a îndemnat la prudență. Traian Băsescu reacționează după amenințările Iranului la adresa României Într-o reacție publică, fostul șef al statului a spus că românii ar trebui să ia în calcul eventuale scenarii de risc și să fie pregătiți pentru situații neprevăzute.
Declarația a fost făcută într-o postare pe rețelele sociale, unde fostul președinte a precizat că ( află ce se mai întâmplă pe oi.ro ) își exprimă o opinie personală privind contextul internațional actual. Traian Băsescu: „Ar fi bine ca fiecare dintre noi să se gândească unde se adăposteşte el şi familia” Mesajul vine după avertismentul lansat de Iran, care a criticat posibilitatea utilizării unor baze militare din România de către armata americană. Autoritățile române au subliniat însă că țara noastră nu este parte a conflictului și că poziția oficială rămâne una de neimplicare directă. Comentariul lui Traian Băsescu a atras atenția în spațiul public, mai ales în contextul tensiunilor internaționale tot mai mari. Unii observatori consideră că astfel de declarații pot amplifica temerile populației, chiar dacă fostul președinte a subliniat că vorbește doar în nume personal.
„Doar o părere personală. Nu mi-am propus să intru în contradicţie cu afirmaţiile oficiale. Conţinutul acestei postări este doar o opinie personală generată de faptul că evoluţiile internaţionale sunt incerte în primul rând datorită imprevizibilului Trump. La solicitare expresă, România a pus la dispoziţia armatei SUA bazele militare de la Kogălniceanu şi Câmpia Turzii. Decizia este corectă şi în interesul pe termen lung al consolidării relaţiei cu SUA şi a securităţii României. În cele două baze militare vor fi găzduite avioane cisternă pentru alimentarea în aer a avioanelor de vânătoare/bombardament, drone de cercetare şi bombardament, radare destinate dirijării sistemelor antirachetă şi a avioanelor de luptă, etc. În opinia mea, nimic din cele de mai sus nu înseamnă echipament militar defensiv. Deşi avem o relaţie veche şi bună, este posibil ca Iranul să încerce să lovească echipamentele americane dislocate în bazele de la Kogălniceanu şi Turda.
Într-o astfel de situaţie România dispune de echipamentele militare necesare pentru a indepărta pericolul dar nimeni nu poate garanta eliminarea tuturor riscurilor. Atacurile teroriste efectuate de islamişti radicalizaţi sau atacurile cibernetice reprezintă o altă categorie de riscuri. În aceste condiţii, în opinia mea, statul roman trebuie să ia urgent măsuri preventive de informare a populaţiei legat de modul de acţiune în cazul unor posibile atacuri. Poate ar fi bine ca fiecare dintre noi să se gândească unde se adăposteşte el şi familia, dacă are bani şi mijloace de subzistenţă pentru două trei zile, dacă ar fi nevoie. Pentru riscurile de mai sus spuneam în postarea mea anterioară că Trump trebuie să plătească. Să notăm! Nu mai este gratis ca în Afganistan, Irak şi Balcani. Postarea este doar o părere”, a scris acesta pe Facebook.