Ciprian Ciucu, ÎNJURAT în plină stradă! Ce SALARIU încasează primarul general

Index

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a povestit că relația sa cu oamenii s-a schimbat vizibil după ce a ajuns la conducerea Primăriei Municipiului București. Edilul a relatat că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, a fost înjurat pe stradă, episod care l-a surprins, mai ales că, în perioada în care ocupa funcția de primar de sector, spune că reacțiile bucureștenilor erau în general pozitive.

Ciprian Ciucu: „Ca primar de sector eram primit foarte bine”

Primarul a explicat că, atunci când conducea un sector al Capitalei, oamenii îl abordau deschis și îi semnalau direct problemele din cartiere.

„Ca primar de sector am fost foarte bine primit peste tot pe unde mergeam. Gradul de favorabilitate era foarte mare. Ca primar general, acum vreo două săptămâni, cineva m-a înjurat pe stradă și am rămas surprins: de ce mă înjură? Până la urmă, am întors capul și mi-am văzut de drum. Pentru mine este ceva nou, pentru că măcar în alte situații știam de ce mă înjură oamenii, cu «hoților» și altele de genul acesta. Dar eu nu am furat și am eliminat corupția pe unde am fost”, a declarat edilul la un post de televiziune.

Ciprian Ciucu a adăugat că există și persoane care, în opinia sa, sunt deja setate să respingă orice explicație și nu mai sunt dispuse să asculte argumente.

Problemele orașului, discutate direct cu bucureștenii

Edilul spune că a rămas în contact direct cu oamenii, însă natura discuțiilor s-a schimbat odată cu noua funcție. Dacă în trecut era chemat la scara blocului pentru a vedea punctual anumite probleme din sector, acum cetățenii îi arată diverse situații din întreg orașul.

„Și acum oamenii îmi spun ce nevoi au și ce așteptări au de la mine. Când eram în sector, mă chemau la scara blocului să-mi arate exact ce problemă au. Acum îmi semnalează diferite lucruri din oraș”, a afirmat Ciprian Ciucu.

Ce salariu are primarul general al Capitalei

Întrebat dacă venitul său este pe măsura responsabilităților funcției, Ciprian Ciucu a precizat că salariul pe care îl încasează este de aproximativ 19.000 de lei pe lună, adică sub 4.000 de euro.

„Asta înseamnă undeva la mai puțin de 4.000 de euro, însă vorbim despre administrarea unui buget de aproximativ 5 miliarde de lei, despre foarte mulți angajați, numeroase instituții în subordine și bugete foarte mari”, a explicat primarul general.

Primăria Municipiului București administrează unul dintre cele mai mari bugete locale din România și coordonează un număr important de servicii publice și instituții esențiale pentru funcționarea Capitalei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *