Rusia urmează să trimită 13 tone de ajutoare umanitare către Iran, potrivit unui anunț făcut joi de Ministerul pentru Situații de Urgență de la Moscova. Transportul va fi realizat prin Azerbaidjan și va conține medicamente destinate autorităților iraniene.
Decizia este luată într-un moment marcat de tensiuni în Orientul Mijlociu și reflectă relațiile apropiate dintre Moscova și Teheran. Ajutoarele vor fi livrate cu ajutorul aviației ruse
Ministerul rus pentru Situații de Urgență a precizat că transportul a fost organizat la cererea conducerii de la Kremlin.
„În conformitate cu instrucțiunile președintelui Rusiei, Vladimir Putin, și ale ministrului pentru situații de urgență, Aleksandr Kurenkov, aviația instituției a organizat transportul medicamentelor către Azerbaidjan, de unde acestea vor fi preluate și livrate autorităților competente ale guvernului iranian”, a transmis ministerul, citat de agenția TASS.
Potrivit autorităților ruse, cantitatea totală de ajutoare trimise se ridică la aproximativ 13 tone de medicamente.
Moscova își reafirmă sprijinul umanitar pentru Teheran
Până în acest moment, Rusia nu a confirmat dacă oferă Iranului sprijin militar sau informații militare în contextul actualei situații geopolitice. Totuși, Moscova și-a exprimat în mod deschis susținerea politică și umanitară pentru autoritățile iraniene.
În timpul unei convorbiri telefonice purtate marți cu președintele rus Vladimir Putin, președintele Iranului, Masud Pezeshkian, a mulțumit Moscovei pentru ajutorul primit. „Pentru sprijinul acordat, în special pentru ajutorul umanitar”.
Kremlinul își reafirmă sprijinul pentru Republica Islamică
De asemenea, liderul de la Kremlin a transmis recent un mesaj de susținere pentru Iran, pe fondul schimbărilor din conducerea religioasă a statului.
Luni, Vladimir Putin și-a exprimat „sprijinul ferm” pentru Republica Islamică după numirea noului ayatollah, Mojtaba Khamenei, fiul fostului lider Ali Khamenei, care a fost asasinat.
Trimiterea ajutoarelor umanitare reprezintă un nou semn al relațiilor apropiate dintre Moscova și Teheran, într-o perioadă în care tensiunile geopolitice din regiune continuă să se intensifice.