Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat că prăbușirea regimului comunist din Cuba este „doar o chestiune de timp”. Totodată, el a subliniat că una dintre principalele sale priorități este încheierea conflictului din Iran, potrivit informațiilor transmise de Reuters.
Donald Trump a făcut mai multe comentarii legate de politica externă a Statelor Unite, abordând atât situația din Cuba, cât și tensiunile existente cu conducerea de la Teheran.
Președintele american i-a mulțumit lui Marco Rubio, care deține și rolul de consilier pentru securitate națională, pentru „munca excelentă” depusă în gestionarea dosarului privind Cuba.
„Va fi doar o chestiune de timp până când tu şi mulţi alţi oameni incredibili vă veţi întoarce în Cuba”, a spus Donald Trump, adresându-i-se secretarului de stat Marco Rubio, fiu al unor imigranți cubanezi, în timpul unei recepții la Casa Albă.
„Vrem să terminăm mai întâi acest conflict” cu regimul islamic de la Teheran, a adăugat liderul republican de la Casa Albă.
Declarația vine în contextul în care administrația americană a intensificat presiunile economice asupra insulei, încercând astfel să determine autoritățile cubaneze să se deschidă mai mult către Statele Unite.
„Ce se întâmplă cu Cuba este uimitor. Şi credem că vrem să terminăm mai întâi cu asta (cu Iranul – n.r.). Dar va fi doar o chestiune de timp”, a insistat el.
Donald Trump a afirmat, totodată, că regimul de la Havana ar fi interesat să ajungă la un acord cu Statele Unite.
„Au nevoie de ajutor. Discutăm cu Cuba”, a spus Trump.
Iranul se așteaptă la o posibilă invazie terestră a SUA
Agenția de știri Fars, considerată a fi apropiată Gărzii Revoluționare Iraniene, a citat o sursă militară care a declarat că țara a lansat până acum peste 2.000 de drone în războiul care a început sâmbăta trecută, când Iranul a fost atacat de Statele Unite și Israel, conform Al Jazeera.
Iranul a lansat peste 500 de rachete balistice și de croazieră de la începutul războiului, a declarat o sursă militară iraniană pentru agenția de știri iraniană Fars, relatează Times of Israel. Raportul susține că 40% din atacurile iraniene au vizat Israelul, iar restul de 60% au vizat obiective americane din regiune.
Șeful diplomației iraniene Abbas Araghchi a declarat astăzi că Teheranul este pregătit pentru o invazie terestră a Statelor Unite. El a refuzat, de asemenea, orice negocieri cu SUA și a afirmat că Iranul nu a solicitat un armistițiu, conform NBC News.
Araghchi a vorbit cu prezentatorul „NBC Nightly News”, Tom Llamas, într-un interviu video din Teheran, în timp ce bombele americane și israeliene continuă să lovească țara.
Întrebat dacă se teme de o posibilă invazie terestră a SUA, Araghchi a adoptat un ton provocator. „Nu, îi așteptăm”, a spus el și a adăugat: „Pentru că suntem încrezători că îi putem înfrunta, iar asta ar fi un mare dezastru pentru ei”.
Araghchi a mai spus că Iranul nu a cerut încetarea focului, în ciuda atacurilor americane și israeliene din toată țara.