Rodica Stănoiu era supravegheata continuu de “iubitul” tânăr. Noi declarații ale apropiaților

Rodica Stănoiu, fosta ministră a Justiției, s-a stins din viață pe 3 decembrie, lăsând în urmă multă durere, dar și o avere considerabilă, greu de adunat într-o singură existență. Nu a avut copii, însă, potrivit celor apropiați, avea doi nepoți. După decesul soțului ei, în 2017, și-a refăcut viața alături de un bărbat cu 50 de ani mai tânăr, relație care a stârnit numeroase controverse din cauza diferenței mari de vârstă.

Totuși, ea nu ținea cont de comentariile lumii. După dispariția sa, au început însă să apară tot mai multe detalii discutate în jurul vieții sale personale. Persoane apropiate au relatat aspecte din relația Rodicăi Stănoiu cu partenerul tânăr, precum și presupuse comportamente prin care acesta ar fi încercat să o influențeze.

Rodica Stănoiu a încetat din viață la 86 de ani, iar ultimii ani au fost complet diferiți față de perioada anterioară. După ce l-a cunoscut pe Marius, partenerul cu mult mai tânăr, apropiații susțin că ar fi devenit o altă persoană. Potrivit acestora, bărbatul ar fi avut o influență foarte puternică asupra ei. Se spune că ajunsese să îi controleze telefonul și să urmărească orice discuție pe care fosta ministră o purta cu alte persoane. Ea se îndepărtase de cunoștințe și prieteni, iar acestea nu ar fi fost singurele compromisuri făcute din dragoste pentru el.

Rodica Stănoiu făcea sacrificii uriașe de dragul “iubitului” ei: “Voia să țină pasul cu fetele tinere”

Pentru bărbatul pe care îl iubea, Rodica Stănoiu ar fi fost dispusă să își depășească orice limită. Prietenii povestesc că obișnuia să apeleze des la proceduri estetice, dorind să arate bine și să se simtă în ton cu femeile tinere. Intervențiile nu reprezentau doar o preocupare pentru aspect, ci și o încercare de a-și păstra încrederea în sine și de a se adapta relației cu partenerul mai tânăr. Totuși, apropiații au privit mereu cu rezerve dinamica dintre cei doi.

“Nu cred că i-a căzut ea cu tronc lui, să fim serioși, chiar și cu toate operațiile estetice. Ea oricum se opera estetic excesiv pentru a fi pe placul lui. Făcea mereu intervenții să se simtă frumoasă, să țină pasul cu fetele tinere. Ea era o femeie dificilă, nu era ușor de suportat. Avea anumite tabieturi, era o femeie cu un caracter puternic, așa că nu cred că a fost dragoste”, ne-a declarat o bună prietenă a regretatului ministru.

Așa cum s-a mai spus, se vorbea despre influența exagerată pe care bărbatul ar fi avut-o asupra ei. În plus, cunoscuții susțineau că Rodica Stănoiu era gata să facă aproape orice pentru el și accepta multe lucruri fără să protesteze.

“Marius căuta cu cine vorbește, îi controla telefoanele, era disperat să dețină control, iar ea îl lăsa”, a mai spus amica Rodicăi Stănoiu.

“Era să moară pe masa de operație!”

Mai mult, fosta ministră și-ar fi pus sănătatea în pericol încercând să își păstreze un aspect cât mai tânăr, trecând inclusiv prin situații delicate. Avea deja probleme serioase la nivelul coloanei, dar și unele afecțiuni cardiace, iar intervențiile la care apela i-ar fi provocat momente critice.

„A avut probleme de sănătate, era bolnavă rău în ultimii ani de viață. A fost operată în America, era să moară pe masa de operație. A fost operată în Franța, era greu cu ea. A avut operații la coloană, multe intervenții avea. La restaurant dacă ieșea, mergea cu perna medicinală după ea, nu era deloc bine. Avea probleme și cu inima”, a mai declarat apropiata femeii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *