Atuurile strategice, strategia de „roi” și unitatea de elită SNSF conturează un scenariu în care Iranul poate destabiliza rapid traficul prin Strâmtoarea Ormuz.
Institutul Alma din Israel a analizat ameninţarea maritimă a Iranului în Strâmtoarea Ormuz şi avertizează că aceasta este cât se poate de reală. Controlul geografic, rachetele, dronele și strategia de „tip roi” îi întăresc poziţia de forţă în faţa adversarilor, alături de o unitate specială de comando naval destinată sabotajului și capturării navelor.
Institutul Alma din Israel: „Ameninţarea Iranului nu este doar teoretică”
Iranul folosește o retorică amenințătoare privind închiderea Strâmtorii Ormuz și de câteva zile desfășoară în zonă exerciții navale de amploare. Concluzia analizei este că poziţia strategică îi oferă Iranului avantaje militare directe în strâmtoare, controlul pe care îl are asupra insulelor cheie din Golful Persic, permiţându-i să amplaseze aici rachete anti-navă, radare, drone şi baze pentru ambarcaţiuni rapide.
În ceea ce privește tacticile de război asimetric, Iranul utilizează ambarcațiuni rapide de atac, drone, mine maritime și strategii de tip „roi” (atacuri coordonate cu mai multe unităţi mici, simultan) pentru a reduce avantajul tehnologic al forțelor navale adverse. Un arsenal avansat, compus din rachete anti-navă, rachete de croazieră şi peste 1.000 de nave fără pilot îi consolidează Iranului capacitatea de intimidare în regiune.
În plus, divizia de elită SNSF a Gărzilor Revoluționare poate efectua operațiuni de sabotaj, colectare de informaţii, iar cooperarea între marina Gărzilor Revoluționare și marina armatei regulare extinde raza militară de acțiune dincolo de zonele tradiționale. „Amenințarea nu este doar teoretică. Ea este integrată în strategia regională a Iranului”, se arată în analiza institutului israelian.
Membrii SNSF sunt antrenaţi în acţiuni de sabotaj, salvarea de ostatici şi plantarea de mine
Una dintre principalele amenințări din Strâmtoarea Ormuz este reprezentată de operațiunile forțelor speciale ale marinei Gărzilor Revoluționare, cunoscute și sub denumirea de Brigada Forțelor Speciale Aba-Abdallah sau SNSF. Această unitate, înființată în 2006, are aproximativ 5-600 de membri, iar baza sa principală se află pe insula Farur, situată în apropierea Strâmtorii Ormuz. Totuși, în funcție de necesitățile operaționale, membrii unității pot fi dislocați în întreaga zonă a Golfului Persic și chiar dincolo de aceasta.
Programul de instruire în cadrul unității durează aproximativ doi ani și este deschis doar luptătorilor veterani din alte ramuri ale Gărzilor Revoluționare. Ca parte a instruirii lor, cursanții sunt antrenați în scufundări, sabotaj, lunetism, parașutism, raiduri maritime, salvarea de ostatici, preluarea controlului asupra navelor, plantarea de mine și multe altele.
Oficiali americani au declarat pentru The Washington Post că administrația Trump este pregătită să lanseze un atac militar prelungit asupra Iranului, dar așteaptă sosirea în regiune a portavionului Gerald Ford și a navelor de război care îl însoțesc. Uriașul convoi se afla joi în zona Strâmtorii Gibraltar, ceea ce face probabilă lansarea unui atac împotriva Iranului în următoarele zile.
SUA nu au permisiunea Marii Britanii de a lansa atacuri împotriva Iranului de pe insula Diego Garcia
Data atacului este încă învăluită în mister, iar Trump însuși face declarații contradictorii cu privire la termenul limită pe care l-a stabilit pentru Iran. O sursă din Departamentul de Stat a transmis că, deși secretarul de stat Marco Rubio intenționează să ajungă în Israel pe 28 februarie, asta nu înseamnă că atacurile americane nu ar putea să înceapă înainte de această dată. Potrivit CNN, armata americană nu a primit încă o listă cu posibile ținte pentru atacuri asupra Iranului, semn că Trump „nu a apăsat încă pe trăgaci”.
Un impediment pentru SUA l-ar putea reprezenta faptul că Marea Britanie nu le-a permis americanilor să comită atacuri împotriva Iranului de pe bazele sale militare amplasate pe insula Diego Garcia, aparent de teama unei contrareacții din partea Teheranului. Diego Garcia este o insulă cu o suprafață de doar 30 km pătrați, dar este cea mai mare dintre cele 60 de insule care alcătuiesc Arhipelagul Chagos din Oceanul Indian central. Din anii 1970 insula a găzduit o bază aeriană strategică pe care Statele Unite au închiriat-o de la Marea Britanie, iar conform acordului actual dintre cele două părți, contractul de închiriere va dura cel puțin până în 2036.
Baza de pe Diego Garcia găzduiește aproximativ 2.500 de persoane, majoritatea americani, și are o importanță strategică pentru operațiunile americane din regiune. Aceasta a ajutat enorm SUA în războaiele din Afganistan și Irak.