Sabotaj pe ruta petrolului spre Ucraina. Cum a încercat un moldovean să oprească un tren în Polonia. „Ar fi putut provoca un dezastru”

Războiul invizibil de pe șinele Europei. Un moldovean a fost arestat pentru sabotaj feroviar în Polonia, iar asupra lui s-au găsit documente rusești și mai multe dispozitive electronice.

Operaţiunea TOR, declanşată de Polonia în urmă cu trei luni, pentru a preveni actele de sabotaj pe calea ferată, îşi arată rezultatele. Un moldovean în vârstă de 25 de ani a fost arestat luni după-amiază într-o gară din estul ţării, după ce acesta a acţionat frâna de urgenţă a unui vagon dintr-un tren cu cisterne încărcate cu petrol cu destinaţia Ucraina.

„Unul dintre cele mai grave acte de sabotaj din ultimele săptămâni”

În Operaţiunea TOR sunt implicaţi poliția poloneză, militari din Forțele Teritoriale de Apărare și ofițeri ai Gărzii de Protecție a Căilor Ferate, care s-au activat imediat ce a fost semnalat un incident în gara Pulawy. După ce moldoveanul a fost reţinut și percheziționat, s-a descoperit că avea la el documente în limba rusă. De asemenea, asupra lui a fost găsită o geantă în care se aflau mai multe telefoane mobile, dispozitive electronice, cartele SIM și un acumulator extern.

Tânărul moldovean a fost arestat în timp ce se afla pe unul dintre vagoane. Relatările din presa polonează arată că acesta a acţionat de trei ori frâna de urgenţă, ceea ce întăreşte ipoteza că ar fi vorba de un sabotaj rusesc. Incidentul a avut loc pe ruta Szczecin – Dorohusk, iar trenul avea 37 de vagoane. După oprirea bruscă a garniturii, trei vagoane au fost blocate, după cum scrie publicaţia poloneză „Super Express”.

„Personalul trenului ne-a informat despre incident în momentul în care individul s-a apropiat de mecanic și a vrut să i se permită să călătorească cu respectiva garnitură”, a declarat şeful poliţiei Marek Boron, care a adăugat că la scurt timp după ce a pornit, trenul a fost blocat din nou. „Trenul a fost blocat, iar bărbatul a fost depistat sus, pe unul dintre vagoane”, a adăugat ofiţerul. Se mai precizează că blocarea trenului ar fi putut duce la deraierea acestuia şi la producerea unei catastrofe feroviare. „Știm că bărbatul avea certificate care confirmau că știa și vorbea limba rusă. De asemenea, știm că acțiunile sale ar fi putut provoca un dezastru”, a mai declarat şeful poliţiei poloneze.

Inclusiv ministrul de interne, Marcin Kierwinski, a comentat pe această temă, subliniind că este unul dintre cele mai grave acte de sabotaj din ultimele săptămâni. „În momentul de faţă nu am nicio dovadă să afirm că acest bărbat a acționat la ordinele specifice ale cuiva. Dar a fost cu siguranță un act de sabotaj, unul dintre cele mai grave din ultimele săptămâni”, a declarat demnitarul.

Polonia are trei niveluri de alertă pe calea ferată

Pe căile ferate poloneze s-au produs mai multe incidente grave în ultimele luni. În noiembrie 2025 au avut loc două acte de sabotaj pe secțiunea dintre Lublin și Varșovia. În orașul Mika un dispozitiv exploziv a distrus o linie de cale ferată, iar lângă gara Golab, mecanicul unui tren care transporta 475 de pasageri a trebuit să frâneze brusc din cauză că în faţa sa linia de cale ferată fusese deteriorată. Nu s-au înregistrat victime, însă geamurile unui vagon s-au spart în urma şocului.

După aceste incidente, premierul Donald Tusk a informat Sejm-ul că responsabilii pentru sabotaj sunt cetățeni ucraineni care colaborau cu Rusia. „Autoritățile ruse sunt preocupate nu numai de consecințele directe ale unor astfel de acțiuni, ci și de consecințele sociale și politice: dezorganizare, haos, panică, speculații și incertitudine”, afirma prim-ministrul. În urma acestor evenimente, s-a decis ca ofițerii Gărzii de Protecție a Căilor Ferate să fie sprijiniți de Forțele Teritoriale de Apărare în acţiunea de patrulare de-a lungul liniilor de cale ferată din estul Poloniei. De asemenea, Donald Tusk a semnat un ordin prin care a fost introdus al treilea nivel de alertă (CHARLIE) pe anumite linii de cale ferată.

Războiul hibrid al Rusiei împotriva Poloniei a început cu actele de sabotaj din martie 2023

Potrivit multor experți, incidentele precum cele de pe căile ferate pot fi considerate elemente ale războiului hibrid. Definiția „războiului hibrid” se referă la o combinație de război convențional, neregulat și cibernetic, precum și la terorism, activități criminale și destabilizare politică. În cazul unor astfel de acțiuni împotriva Poloniei, mai multe piste indică Rusia, scrie portalul rp.pl, care a constatat în ultimii ani că s-a înregistrat o creștere a numărului de incidente. Astfel, în martie 2023, ofițerii Agenției de Securitate Internă au reținut șase persoane care ar fi desfășurat activități de sabotaj în Polonia în numele serviciilor rusești. Reținerile au avut loc după descoperirea unor camere ascunse care înregistrau traficul feroviar pe rute importante și în noduri feroviare.

Pe 12 mai 2024, hala pieței de pe strada Marywilska nr. 44 din Varșovia a ars, iar anchetatorii au stabilit că incendiul a fost rezultatul unui incendiu orchestrat de serviciul de informații al Federației Ruse. Două luni mai târziu, în iulie 2024, autoritățile au găsit explozibili în colete transportate de firmele de curierat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *