Românii o dau în gropi la propriu și își riscă viețile. Haos pe șosele: „Îți apare când nu te aștepți”

Drumurile din România devin tot mai periculoase, iar gropile pot provoca accidente în fracțiuni de secundă. Titi Aur explică de ce o simplă evitare a unei denivelări se poate transforma într-o tragedie.

pot fi suficiente pentru a declanșa un accident. Expertul în siguranță rutieră Titi Aur avertizează că aceste pericole nu înseamnă doar mașini avariate, ci situații-limită care pot scăpa de sub control într-o clipă.

Gropile, capcane care pun șoferii în pericol când se așteaptă mai puțin

Gropile din România rămân o problemă fără sfârșit, iar situația devine din ce în ce mai periculoasă pentru șoferi. În ultimele zile, controalele polițiștilor Brigăzii Rutiere au scos la iveală adevărata gravitate a situației. Drumurile publice sunt pline de deficiențe majore, iar administratorii acestora nu și-au îndeplinit obligațiile de remediere, punând în pericol siguranța participanților la trafic.

Potrivit unui comunicat oficial, pe 11 februarie a.c. polițiștii au verificat mai multe artere importante din Capitală, printre care Strada Matei Voievod – Șoseaua Mihai Bravu, Strada Nițu Vasile nr. 9, Șoseaua București – Ploiești (zona Fântâna Miorița), Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu nr. 1, Șoseaua Mihai Bravu nr. 182 și intrarea în Pasajul Muncii.

Amenzi pentru drumurile pline de denivelări. Poliția confirmă nereguli grave

„În urma activităților de control desfășurate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

(…) polițiștii rutieri au constatat faptul că administratorul drumului public nu și-a îndeplinit obligația de a asigura viabilitatea părții carosabile, arterele enumerate prezentând deficiențe de planeitate majoră”, sunt o parte din informațiile transmise de Brigada Rutieră.

Mamaia Nord, încă o dovadă a pericolului de pe drumurile românești

Situația alarmantă a drumurilor pline de gropi și a infrastructurii neîngrijite nu este un fenomen izolat în Capitală, nici pe litoral realitatea nu arată mai bine. În această săptămână, pe o strada din Mamaia Nord, un accident rutier petrecut în zorii zilei a readus în prim‑plan pericolele cu care se confruntă șoferii din România.

Datele făcute publice de către autorități relevă că, în jurul orei 4:10 dimineața, un autoturism condus de o femeie de aproximativ 40 de ani a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un parapet și un stâlp de electricitate, provocând pagube semnificative infrastructurii. La fața locului au intervenit pompierii și echipaje medicale, iar polițiștii au deschis un dosar penal, ancheta urmând să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

Gropile uriașe care pot transforma orice viraj într-un accident!

Deși, din fericire, femeia nu a necesitat internarea, incidentul reflectă un cerc vicios al stării proaste a drumurilor și al riscurilor la care sunt expuși conducătorii auto.

Strada D25 este cunoscută de localnici drept una dintre cele mai deteriorate din stațiune, cu numeroase gropi de dimensiuni periculoase care forțează șoferii să slalomeze ca într‑un traseu de obstacole. Remedierea acestora se face, povestește cântărețul Mihai Trăistariu, unul dintre proprietarii unui imobil din zonă, doar „de fațadă”, cu „straturi subțiri de asfalt puse an de an, fără să rezolve problema în profunzime”.

Accidentul de pe D25 din Mamaia Nord nu este un caz izolat, mărturisesc și alți locuitori din Mamaia. De-a lungul timpului, stațiunea a fost martoră la mai multe coliziuni și ieșiri în decor, unele soldate cu victime, arătând că problemele de siguranță rutieră sunt structurale și persistente.

Mihai Trăistariu: „Strada D 25 e cunoscută ca cea mai găurită stradă din stațiune”

„Strada D 25 e cunoscută ca cea mai găurită stradă din stațiune. O asfaltează an de an, dar… de mântuială! Din 2020 de când locuiesc aici, în fiecare primăvară îi mai pune un strat de asfalt. Tot degeaba! Cel mai probabil, zic vecinii mei, e pus greșit astlfaltul. Ori… e pus intenționat așa. (…) Cert e că, din cauza zecilor de gropi uriașe de pe această stradă, toate mașinile care fac slalom pe aici… ajung direct în service.

(…) Din ce se vede… mașina a ricoșat dintr-o groapă de pe stradă… și a cules săraca toți stâlpii și toate gardurile pe o rază de vreo 100 de metri. A lovit un panou electric și s-a izbit la final de… o mașină parcată”, a scris artistul pe pagina sa de Facebook, confirmând ceea ce mulți constănțeni au semnalat de-a lungul timpului.

Mașini avariate și reacții neașteptate la volan

Pentru a înțelege mai bine riscurile generate de infrastructura degradată, FANATIK a discutat cu expertul în siguranța rutieră Titi Aur, iar acesta a explicat clar efectele reale asupra șoferilor.

„În afară de faptul că se pot strica anumite componente din punct de vedere tehnic: anvelopă, jantă, suspensie, gropile creează un stres constant. Mai ales că, câteodată ai surpriza că îți apare una colțuroasă și periculoasă când nu te aștepți. Ceea ce poate să ducă la reacții ciudate.

Reacție ciudată înseamnă să frânezi brusc și cel din spate să fie surprins. Sau să tragi stânga sau chiar dreapta de volan și să surprinzi alt participant la trafic, că-i biciclist, că-i trotinetist, că-i pieton, că-i altă mașină. Și dacă mașina sau cel care e surprins vine și pe contrasens și tu intri pe banda lui din disperarea de a nu intra într-o groapă, bineînțeles că pot să apară și accidente”, a declarat, pentru FANATIK, Titi Aur.

Gropile pe două benzi pot fi capcane mortale

Totodată, expertul în siguranța rutieră vine cu o completare, admițând că și pe autostrăzi sau drumuri rapide, consecințele pot fi la fel de grave, iar șoferii sunt nevoiți să reacționeze brusc pentru a evita gropile, punându-se astfel pe ei și pe ceilalți participanți la trafic în pericol.

Despre aceste situații, pentru FANATIK, Titi Aur mărturisește fără echivoc: „Mai e și situația când, să zic, pe două benzi, pe autostradă sau pe drum rapid, pe banda 1 apar niște gropi și, ca să evite, trage de volan în timp ce se află și cel de pe banda 2 în dublare.

Poate fi surprins, că nu se știe niciodată dacă cel de pe banda 1 trage mult stânga sau trage numai puțin, că nu e vorba de viratul sau trasul la stânga cu semnalizare, asigurare, ci acea reacție de a evita gropile. De aceea, răspunsul este categoric, gropile pot să ducă și au dus la accidente”.

Clima și întreținerea defectuoasă creează adevărate bombe pentru șoferi

Pe lângă pericolele imediate pentru șoferi, fostul campion național la raliuri a explicat că apariția acestor degradări are cauze complexe, unele naturale, altele legate de modul în care sunt realizate și întreținute străzile.

„Din păcate avem de discutat două motive din care apar aceste gropi. Motivul obiectiv este că noi suntem într-o zonă temperată și suntem în jurul paralelei de 45 de grade, ceea ce înseamnă multe cicluri de îngheți-dezgheți într-o iarnă. Intră apa în fisurile mici din asfalt, îngheață și împinge un pic bucățile sparte. Pe urmă iar se dezgheață și tot așa.

Unii spun, dacă frigul strică drumurile, de ce în Suedia nu sunt stricate? Pentru că la ei iarna este cu temperaturi constant scăzute. E tot timpul frig foarte mult timp. Iar în sud e cald și nu apare înghețul. În Grecia, în Italia, în Spania. 

„Nu e cea mai indicată formă, dar în perioada asta ar trebui să se întâmple mai mult”

Motivul subiectiv, care n-ar trebui să fie, este că la noi nu se respectă de multe ori calitatea asfaltului. În sensul că fie terasamentul n-a fost făcut bine, fie asfaltul nu e la calitatea care trebuie. Și, ce-i foarte sigur, ai noștri sunt mereu luați prin surprindere și nu sunt pregătiți ca să se vină cu reparații. Cu acel plombat de asfalt, care nu e cea mai indicată formă, dar în perioada asta ar trebui să se întâmple mai mult, mai repede, mai eficient, pentru că aceste gropi înseamnă și disconfort sau probleme din punct de vedere tehnic, dar înseamnă și posibilitate de accident”, a ținut să mai clarifice specialistul în trafic și conduită preventivă, pentru FANATIK.

România conduce topul negru al mortalității rutiere în UE. 78 de decese la un milion de locuitori

Problema infrastructurii rutiere se leagă de o realitate mult mai gravă: România rămâne printre statele cu cele mai slabe rezultate la capitolul siguranță rutieră din Uniunea Europeană. Conform celor mai recente date statistice, țara noastră a înregistrat în 2024 cea mai mare rată a deceselor din accidente rutiere din UE, 78 de morți la un milion de locuitori, aproape dublu față de media europeană de aproximativ 45 de decese la un milion de locuitori.

Pe de altă parte, statele cu cele mai sigure drumuri din blocul comunitar au valori mult mai mici, Suedia doar 20 de decese la un milion și Danemarca 24, ceea ce evidențiază diferențele majore între regimurile de infrastructură și gestionare a traficului.

Statistica europeană arată și o anumită tendință de îmbunătățire. Numărul total de decese rutiere în UE a scăzut cu aproximativ 3 % în 2024 comparativ cu 2023, dar progresele sunt lente și mult sub ținta stabilită pentru 2030.

Factorii care plasează România în fruntea clasamentului european al deceselor rutiere

Într-un context în care România conduce clasamentul european al mortalității rutiere, fiecare deficiență ignorată devine un risc suplimentar. Starea drumurilor, comportamentul la volan și lipsa intervențiilor rapide se adună într-un mecanism periculos, în care o simplă reacție de moment poate face diferența dintre o tamponare și o tragedie.

Expertul în siguranță rutieră Titi Aur subliniază că România se confruntă cu o problemă sistemică, iar drumurile afectate sunt doar o piesă dintr-un mecanism mult mai complicat.

„Și chiar avem o problemă cu accidentele, că, să nu uităm, suntem pe locul 1 din Europa. Și acest motiv contribuie puțin, că fiecare accident are un motiv. Că e neatenție, că e mașina cu defecțiuni tehnice, că drumul, că groapa, că alcoolul, că drogul, că neștiința. De fiecare dată există un motiv sau mai multe motive.

Poate nu neapărat cele mai grave accidente se produc de la gropi, dar tamponări, sigur. Asta mai înseamnă, de fapt, și asigurări mai scumpe până la urmă, pentru că mult stricăm, mult plătim”, a mai menționat Titi Aur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *