Cât costă ceasul? Răspunsul suprinzător al premierului Ilie Bolojan! Dar cât costă ceasurile altor lideri politici de la noi?

Ceasul premierului Ilie Bolojan a declanșat o adevărată furtună media săptămâna aceasta. Diverse conturi pe rețelele sociale au răspândit informații false despre ceasul primului ministru, amplificând de fiecare dată prețul și ajungând la o sumă fabuloasă. Între timp am aflat exact cât costă ceasul premierului Ilie Bolojan și l-am comparat cu alte ceasuri afișate de diverși politicieni români.

Ceasul premierului Ilie Bolojan este un ceas practic și modest, al cărui preț nu depășește câteva sute de lei. În niciun caz nu se poate compara cu ceasurile fabuloase pe care le poartă la vedere unii politicieni mândri de achizițiile lor.

Cât valorează ceasul premierului Ilie Bolojan

Exasperat de informațiile false care au apărut pe TikTok și la câteva televiziuni care se hrănesc din scandaluri politice, primul ministru a ținut să lămurească lucrurile. Numeroși români au crezut că are la mână un ceas de 200.000 de euro, mult prea scump chiar și pentru salariul de prim ministru.

În realitate, ceasul premierului Ilie Bolojan costă 744 de lei. Bolojan a dezvăluit că este vorba despre un model Timex care nu este deloc scump. „Nu mai colportați toate minciunile legate de ceasuri și de alte lucruri. Și aveți puțin bun simț și politețe! E un ceas ieftin, ca să fiți liniștiți. Nu mai mințiți”, a fost răspunsul premierului României.

Pe pagina ei de Facebook, jurnalista Magda Bistriceanu a scris că ceasul de la mâna lui Ilie Bolojan valorează 744 de lei, nu 200.000 de euro, așa cum se spunea pe TikTok. „Ce să vezi, Ilie Bolojan a apărut, a scos ceasul de la mână și a spus calm: «Vă rog să vă liniștiți și să nu mai mințiți! Este un ceas ieftin»! Ceasul: Timex. Prețul real: 744 de lei… doar la o simplă căutare”, a scris ea pe internet. Și jurnalistul Andrei Nourescu a vorbit pe rețelele de socializare despre ceasul lui Ilie Bolojan, afirmând că este un model care costă în jur de 200 de euro.

Campania falsă, generată de Anca Alexandrescu

Întreaga campanie plină de informații false despre ceasul premierului a pornit de la jurnaliștii Realitatea Tv. Alexandra Păcuraru, fostă moderatoare Realitatea Plus și una din fiicele patronului Maricel Păcuraru, a lansat pe rețelele sociale informația că premierul are mai multe ceasuri scumpe și că, cel puțin unul dintre ele, un presupus Patek Philippe Annual Calendar, ar costa 30.000 de euro “la mâna a doua”, scrie G4Media.

Informațiile false au fost amplificate de Anca Alexandrescu, moderatoare Realitatea TV cunoscută pentru numeroasele atacuri la adresa Guvernlui. Comentariile ei au atras mii de reacții pe rețele. Dar tot Anca Alexandrescu a revenit asupra subiectului și a afirmat, în mod ironic, că “Doamna Dogioiu” (purtătoarea de cuvânt a premierului, n. red.) a “lămurit misterul ceasului” și că este vorba de un Timex care doar “seamănă” cu un ceas scump.

Ceasuri bombă purtate de Rareș Bogdan

Fostul jurnalist Rareș Bogdan are un cult pentru ceasurile bombă și le poartă la vedere. Ba chiar se laudă cu ele. Jurnaliștii l-au observat purtând ceasuri în valoare de 30.000 de euro și apoi de 10.000 de euro. Cel puțin Rareș Bogdan susține că și-a cumpărat cinstit ceasurile din salariul lui de jurnalist la Realitatea și le-a scris deja în declarația sa de avere.

Nu știu. Ăsta, cred că e vreo … 10.000, nu știu exact. Am ceasuri în declarația de avere de 200.000. Am câștigat mulți bani la Realitatea, în presă. Ce să facem? Păi da, iertați-mă, ce vreți să fac? Vreți să mă îmbrac ca Mao Tse Dun, să-i placă lui Ciolacu? …să-mi iau ceas Pobeda? Hai să fim serioși. Asta e problema românilor? ”, declara parlamentarul PNL Rareș Bogdan, un împătimit la modei și al accesoriilor de lux, pe când purta un Rolex Yacht-Master 40, în 2025.

Controverse legate de ceasul lui Sorin Grindeanu

În urmă cu doi ani, PSD-istul Sorin Grindeanu a fost susprins de presă scoțând de la mână un ceas care părea scump și ascunzându-l în buzunar, în timp ce vizita șantierul autostrăzii 0. Imediat au apărut speculațiile cu privire la valoarea ceasului, fiind înaintate sume fabuloase de la câteva mii de euro la 90.000 de euro.

Grindeanu a fost revoltat și a ținut să facă imediat lumină. ”Am acelaşi ceas de vreo 4 ani de zile, 5 ani de zile, vă rog să verificaţi pe net, să descărcaţi pozele. O să vedeţi că este acelaşi ceas. E un ceas Breitling pe care am dat mult mai puţin. Dacă aş fi dat cât se spune acolo ar fi trebuit să scriu în declaraţia de avere. Vreo 2.000 de euro, în jur de 2.000 de euro”, a susţinut liderul PSD, citat de Euractiv.

Simion are și el un ceas de 1.000 de euro

Președintele AUR poartă cu multă mândrie un ceas categoric mult mai scump decât al ceasul lui Ilie Bolojan. Ceasul a fost conceput în Elveția după un design realizat de arhitecții Octavia și Lucian Loiș. Ceasul este inspirat de personalitatea lui Tudor Vladimirescu, scrie Fanatik.

Ceasul este produs de brandul elvețian Tavannes Watches Co, fondat în 1891 și deținut de Florin Niculescu. Modelul deținut de George Simion este asamblat în România de Mihai Ceciu, considerat cel mai bun ceasornicar din țară. Ceasul Tudor Vladimirescu costă aproximativ 1.000 de euro și, cu siguranță, își va spori valoarea în timp fiind un ceas extrem de rar, cu o semnificație deosebită.

Ministrul Pîslaru, ironic pe subiectul ceasului purtat de Ilie Bolojan

Scandalul fals legat de ceasul purtat de Ilie Bolojan a generat numeroase comentarii pe rețelele de socializare și unii dintre politicieni și-au afișat ceasurile pe care le poartă. Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a pus o poză ironică în care apare un ceas modest, scriind un mesaj haios: „Ceasul meu Rolex de 300.000 de euro. Ilie Bolojan, poți mai mult”.

În realitate, ceasul ministrului este un ceas de plastic, de 250 de euro, un Swatch, realizat în colaborare cu producătorul elvețian Omega. Mai exact, o copie după modelul legendar al casei Omega Speedmaster, primul ceas care a ajuns pe Lună și care, în realitate, sare de 6.000 de euro, scrie Gândul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *