Era încă întuneric când Diana a plecat de acasă, în grabă, îmbrăcată lejer, pentru a o lua pe o cunoștință care avea nevoie de un drum până acasă. Nu intenționa să stea mult, însă pe traseu a fost implicată într-un eveniment rutier extrem de grav, produs pe un sector de drum din apropierea localității sale.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani intră într-o curbă cu viteză mare, ajunge pe sensul opus și evită la limită un prim vehicul. La scurt timp, mașina revine pe sensul opus și lovește autoturismul condus de Diana, care circula regulamentar.
Consecințele au fost dramatice.
„ O bubuitură puternică, am ieşit, maşinile erau în poziţia în care le vedeţi, din asta din drum ieşea fum. Şi poliţişti şi o maşină de poliţie ”, a povestit o martoră, conform Observatornews.
În urma impactului, Diana a fost preluată de echipajele medicale, care au încercat zeci de minute să o stabilizeze. Eforturile lor au fost însă fără rezultat. Un alt tânăr de 21 de ani, pasager în mașina condusă de șoferul vinovat, nu a mai putut fi salvat nici el.
„ Am cunoscut-o pe fată, era din sat de la noi […] Când am ajuns totul era…
deja băiatul era mort. […] Celălalt am înţeles că e în stare critică şi fata şi ea e decedată ”, a spus un localnic.
Alex, în vârstă de 22 de ani, se afla în mașină cu șoferul care a provocat tragedia, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru acesta, notează Bistrița-online.
Familia și apropiații sunt în stare de șoc
Diana era cunoscută ca o tânără plină de energie, ambițioasă și dedicată. Își împărțea timpul între studii și serviciu și era crescută de bunica sa, în timp ce mama lucra în străinătate, notează sursa menționată mai sus.
„ A venit acasă zilele trecute şi am luat legătura cu ea să ne întâlnim, să ne vedem şi nu am mai reuşit. Era o fată plină de viaţă, era un înger pe pământ ”, a povestit o prietenă apropiată.
Șoferul celuilalt autoturism a fost transportat la spital în stare gravă, unde a necesitat intervenții medicale complexe.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragedia.