Potrivit informațiilor furnizate de Observatornews, aceștia ar fi fost implicați într-un alt incident, petrecut în luna decembrie 2025, când aceștia ar fi bătut un adolescent de 18 ani.
Ce spune tatăl victimei
Conform relatărilor, adolescentul s-ar fi prezentat la Poliția Cenei în data de 23 decembrie 2025, reclamând că fusese atacat pe o stradă aflată în afara localității. Agresorii ar fi fost doi minori, ambii în vârstă de 15 ani.
„ În data de 23.12.2025, la Postul de Poliţie Cenei s-a prezentat un tânăr de 18 ani, care a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa pe stradă, în extravilanul localităţii Cenei, ar fi fost agresat fizic de doi minori de 15 ani, incidentul având loc la o dată anterioară ”, a transmis, luni dimineață, IPJ Timiș.
Tatăl acestuia susține că fiul său ar fi fost atacat în intervalul orar 19:00–20:00 și că asupra lui ar fi fost folosit un briceag, leziunile fiind în zona feței.
În urma sesizării, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și au început verificările.
„ La data de 14.01.2026, persoana vătămată şi-a retras plângerea prealabilă formulată la data de 23.12.2025. Precizăm faptul că, potrivit prevederilor legale, în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, continuarea procedurilor penale este condiţionată de existenţa voinţei persoanei vătămate ”, au explicat polițiștii.
Surse judiciare indică faptul că cei doi minori acuzați în acel episod sunt aceiași împlicați în moartea lui Mario Alin Berinde.
„Da, așa este. Au dat cu briceagul noaptea. Acesta este băiatul meu. Băiatul de 13 ani a fost ieri aici, și-a luat bagajul și a plecat. Nu-l judecă. I-au dat cu briceagul în gură. Și părinții, și mama, și tatăl au făcut pușcărie”, a spus tatăl adolescentului, pe TikTok.
Cazul a provocat o reacție puternică în comunitate
Duminică seara, aproximativ 200 de persoane s-au adunat în fața locuinței bunicilor unui adolescent de 13 ani, implicat în dosar, după ce au aflat că acesta s-ar fi mutat acolo, notează sursa menționată mai sus.
De teamă, localnicii au pătruns în curte și în casă pentru a verifica dacă băiatul se află în zonă, căutările ajungând inclusiv în pod. Scenele au fost transmise live pe TikTok. Conform unor surse, minorul este internat într-un spital de copii și se află sub pază.