Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești

Kinetoterapeutul Alin Neacșu, în vârstă de 33 de ani, a fost găsit decedat în cabinetul său dintr-o clinică privată din Pitești, în data de 2 februarie 2026.

Colegii au fost cei care au făcut descoperirea, după ce au observat că bărbatul nu mai fusese văzut de mai multe ore și nu răspundea. La scurt timp, a fost apelat numărul de urgență 112, iar la fața locului au intervenit polițiștii, care au demarat verificările.

Cazul a stârnit un val de reacții în comunitate, mai ales în contextul în care, potrivit relatărilor, lângă trupul acestuia ar fi fost găsit și un bilet de adio.

Descoperirea făcută de colegi și intervenția autorităților

Colegii kinetoterapeutului au fost cei care au alertat autoritățile, după ce și-au dat seama că acesta lipsea de prea mult timp din circuitul normal al activității din clinică.

„Poliţiştii (…) au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat, în incinta unei unei unităţi medicale private din Piteşti.

Pentru primele verificări, la faţa locului au intervenit poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, urmând ca cercetările să fie efectuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti”, se arată într-o informare transmisă de IPJ Argeş.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile fac verificări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Ce a scris kinetoterapeutul în biletul de adio

Potrivit Ziarul de Argeș, lângă kinetoterapeut ar fi fost găsit un bilet de adio. Din informațiile prezentate, mesajul nu ar fi conținut explicații despre motivul gestului, ci ar fi fost orientat spre cei apropiați. El și-a cerut iertare și le-a spus că îi iubește. Un mesaj de adio, care a lăsat în urmă întrebări, durere și o nevoie firească de răspunsuri, pentru familie.

În același timp, ancheta și concluziile oficiale sunt cele care pot clarifica contextul complet al tragediei.

Din datele apărute în spațiul public, Alin Neacșu avea 33 de ani și era căsătorit cu un cadru medical de la Spitalul Județean de Urgență Argeș. Cei doi aveau împreună un băiețel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *