Ce arată autopsia în cazul fetiței care a murit la clinica dentară. INML a transmis Parchetului ce s-a întâmplat. Update

Au apărut primele rezultate ale autopsiei fetiței de doi ani care a murit în clinica dentară din Capitală. Ce arată primele date și de ce nu ar fi fost permisă anestezia?

Apar noi detalii în cazul cutremurător petrecut la clinica dentară din Capitală, acolo unde o fetiță de doi ani a murit în timpul unei intervenții stomatologice. Autopsia arată că micuța suferea de mai multe afecțiuni, iar anestezia nu ar fi fost permisă în aceste condiții.

Update. Concluziile preliminare în urma autopsiei, potrivit datelor transmise de INML

O informare oficială transmisă vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul București confirmă datele potrivit cărora fetița de doi ani se confrunta cu anumite probleme de sănătate. Primele concluzii vin după autopsia efectuată de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici.

„Conform concluziilor preliminare emise în urma efectuării autopsiei medico-legale de către Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici», decesul minorei a survenit în timpul unei intervenţii stomatologice la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă”, au informat reprezentanții Parchetului.

Cercetările continuă în acest caz, fiind desfășurate de reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Capitalei. Rămâne să se stabilească, în mod exact, cauza decesului copilei de doi ani.

Autopsia în cazul fetiței care a murit la clinica dentară. Micuța ar fi avut probleme de sănătate

Trupul neînsuflețit al copilei de doi ani a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală. Primele rezultate ale autopsiei efectuate vineri dimineața de medicii legiști arată că minora de doi ani ar fi avut anumite probleme de sănătate, potrivit surselor medicale citate de Antena 3 CNN.

În aceste circumstanțe, anestezia generală este extrem de riscantă, iar personalul medical al clinicii stomatologice nu ar fi trebuit să permită ca intervenția să se desfășoare în aceste condiții. Examenul medico-legal a scos la iveală rezultate care ridică semne de întrebare.

Familia a informat clinica privind analizele fetiței: „Au spus că nu este nicio problemă”

Este important de precizat că aceste date sunt preliminarii, urmând ca rezultatele exacte să fie făcute publice în câteva săptămâni. De altfel, tatăl fetiței a declarat că analizele efectuate cu o zi înainte de tragedie arătau că micuța avea anumite probleme la ficat. Vorbim de valori de șase ori peste limita normală

Deși mama copilei a informat medicii clinicii cu privire la rezultatul analizelor, aceștia au decis ca procedura medicală să fie efectuată. „Analizele au ieșit aseară, în jur de ora 21:00 – 22:00, soţia i le-a trimis doctoriţei, i-a spus că nişte valori la ficat au ieşit mai mari de șase ori decât este limita. A spus că vorbeşte astăzi cu doamna anestezist.

Astăzi, soţia a sunat, are şi mesaje pe WhatsApp, a sunat, i-a spus că este în regulă, că poate să vină, că nu afectează cu nimic acele valori mai mari. Noi am fost iarăşi, am făcut un set de analize (n.r.: al doilea), să fim sigur i, că am zis că poate au ieşit rău la centrul unde am recoltat (n.r.: prima dată). Între timp, ne-au sunat să venim, c-au spus că nu este nicio problemă, i-a dat şi mesaj, a zis că este în regulă şi soţia a venit”, a mărturisit tatăl fetiței după tragedia de seara trecută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *