Cine este fiul Minervei și de ce a murit, de fapt, acesta. „Am aflat că o să fiu văduvă și o să-mi îngrop singurul copil”

S-a aflat cine este fiul Minervei și de ce a murit, de fapt, acesta. Celebra astroloagă Minerva a trăit o poveste impresionantă, marcată de premoniții cutremurătoare. La doar 14 ani, a avut o viziune în care și-a văzut destinul tragic: momentul în care își va conduce pe ultimul drum atât soțul, cât și unicul fiu.

Această previziune i-a marcat întreaga existență, transformându-i viața într-o luptă continuă cu propriul destin.

Cine este fiul Minervei și de ce a murit, de fapt, acesta
Gabriela Dima, cunoscută publicului sub numele de Minerva, s-a remarcat în România prin previziunile sale astrologice și aparițiile frecvente în emisiuni TV. Horoscopul realizat de ea s-a numărat printre cele mai apreciate, fiind recunoscut pentru precizia informațiilor oferite.

Originară din Hunedoara, Minerva a descoperit pasiunea pentru astrologie încă din copilărie. De-a lungul anilor, a reușit să câștige atenția și respectul publicului, devenind una dintre cele mai urmărite figuri din domeniu.

De-a lungul carierei, Minerva a colaborat cu numeroase posturi de televiziune, printre care Antena 1, B1 TV, Ezo TV, OTV, Favorit, Național TV și TVR 2, consolidându-și reputația în domeniul astrologiei.

Însă, dincolo de succesul profesional, viața sa a fost marcată de suferință. La doar 9 ani, a fost diagnosticată greșit cu leucemie, ceea ce a dus la ani întregi de tratamente și spitalizări. Abia mai târziu a descoperit că suferă, de fapt, de o boală rară a sângelui, pentru care a continuat tratamentul.

Cum s-a apucat de astrologie
Minerva a descoperit pasiunea pentru astrologie încă din copilărie, fără să bănuiască faptul că, în viitor, va deveni un nume de referință pentru cei în căutarea răspunsurilor.

Totul a început cu un set de „cărți de joc țigănești”, pe care l-a primit de la soția unui bulibașă, drept mulțumire pentru salvarea fiului său. Mama Minervei, stagiară ORL la acea vreme, reușise să-l trateze pe băiat, diagnosticat cu un abces de planșeu, iar acest gest avea să marcheze începutul unei cariere neobișnuite.

„Mama își făcea stagiatura la ORL. Aveam vreo cinci ani, când băiatul bulibașei de la Sântana a făcut un abces de planșeu și putea să moară. (…) Mama a stat vreo trei zile să îl îngrijească”, a povestit astroloaga în trecut, citată de viva.ro.

Folosindu-se de cărțile primite, Minerva a făcut primele sale previziuni despre evenimente tragice din viața unor persoane apropiate. Însă cea mai tulburătoare descoperire a fost legată chiar de propriul ei destin.

La doar 14 ani, după ce a studiat două cărți de astrologie oferite de bunicul său, și-a realizat singură astrograma. Interpretarea i-a dezvăluit un adevăr cutremurător: urma să-și conducă pe ultimul drum atât soțul, cât și unicul fiu.

Deși abia începuse să descifreze tainele astrologiei, revelația pe care a avut-o i-a lăsat un sentiment de neliniște profundă. Gabriela Dima, cunoscută mai târziu sub numele de Minerva, a descoperit în propria astrogramă un destin marcat de pierderi dureroase.

Previziunile indicau că la vârsta de 42 de ani avea să rămână văduvă, iar mai târziu, să-și conducă pe ultimul drum unicul copil biologic. Deși inițial a sperat că interpretarea sa ar putea fi greșită, viața avea să îi confirme, într-un mod tragic, ceea ce citise în stele.

„Atunci am aflat că la 42 de ani o să fiu văduvă și să-mi îngrop singurul copil. A trebuit să treacă timpul ca să se confirme chestia asta”, a dezvăluit Minerva în emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, citată de libertateapentrufemei.ro.

Din nefericire fiul Minervei a murit, iar aceasta a prevăzut asta cu ani în urmă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *