Reacția ministrului Apărării, după ce Iranul a amenințat România și Traian Băsescu a tras un semnal de alarmă

Radu Miruță a precizat luni seara, în Parlament, că nu are infomații cu privire la posibile riscuri militare sau de altă natură pentru România, chiar dacă Iranul a amenințat direct țara noastră. În acest moment nu vor fi luate măsuri suplimentare de securitate, dar oficialul a precizat că scutul de la Deveselu are rolul de … Citește mai mult

“M-au păcălit…” S-a aflat tot, tot, tot! Elena Udrea tocmai a…

Puțini știu cum arăta viața Elenei Udrea înainte de notorietate și funcții importante. Recent, fosta ministră a vorbit deschis despre începuturile sale, despre anii de studenție și despre primele încercări de a se descurca pe cont propriu într-un oraș mare. „Eram din provincie” – începuturi deloc ușoare Originară din Buzău, Elena Udrea a ajuns în … Citește mai mult

Încă un mare actor a părăsit scena. Veste tristă pentru fanii lui Florin Zamfirescu!

Florin Zamfirescu, unul dintre cei mai respectați și iubiți actori ai teatrului românesc, a anunțat că se retrage din activitatea scenică după o carieră impresionantă ce se întinde pe parcursul a peste cinci decenii. Decizia a luat prin surprindere lumea artistică și i-a întristat profund pe cei care i-au urmărit evoluțiile de-a lungul anilor. Chiar … Citește mai mult

Cristi Borcea, dezvăluiri despre farmecul personal: “Era foarte greu să fiu refuzat. Le aveam pe toate: și notorietate, și putere, și cașcaval”

La 55 de ani, Cristi Borcea își trăiește viața alături de Valentina Pelinel, femeia care i-a dăruit trei copii: Milan și gemenele Rania și Indira. Chiar dacă trecutul său în dragoste a fost plin de întâmplări, Borcea susține că acum lucrurile s-au așezat și că Valentina este cea mai importantă prezență din viața lui. Într-un … Citește mai mult

Kelemen Hunor și Peter Magyar s-au întâlnit la Budapesta. “Am căzut de acord să lăsăm trecutul în urmă”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor și liderul Tisza, câștigător al alegerilor din Ungaria, Peter Magyar s-au întâlnit și au discutat marți, la Budapesta. Péter Magyar și Kelemen Hunor anunță un nou început Cei doi au convenit asupra unui nou cadru de colaborare între TISZA și UDMR, centrat pe viitorul comunității maghiare din Transilvania. Péter Magyar a … Citește mai mult

Robert Negoiță, primar PSD, îl susține pe Ilie Bolojan: “Are toată susținerea mea!”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță (PSD), își declară sprijinul pentru prim-ministrul Ilie Bolojan și adoptă o poziție diferită față de restul formațiunii, care a decis în proporție de 97% retragerea susținerii politice pentru actualul șef al guvernului. Luni, formațiunea din care face parte Robert Negoiță a votat pentru retragerea sprijinului, în proporție de 97,7%, deoarece, … Citește mai mult

Nadia Comăneci, ovaționată la Premiile Laureus. Ce onoruri speciale i se pregătesc în România

Nadia Comăneci continuă să fie un simbol al excelenței în sportul mondial, chiar și la aproape cinci decenii de la performanțele care au făcut-o celebră. În 2026, „Zeița de la Montreal” a fost din nou în centrul atenției la prestigioasele Premiile Laureus, unde a primit un nou omagiu pentru întreaga sa carieră impresionantă. Recunoaștere la … Citește mai mult

Ruptură dureroasă în familia Monicăi Tatoiu! Gestul care a schimbat totul: fiul ei a luat o decizie radicală

Fosta femeie de afaceri Monica Tatoiu a făcut declarații surprinzătoare despre relația tensionată cu fiul ei, mărturisind că acesta nu îi mai vorbește deloc, din cauza conflictului legat de partenera lui. Ruptură în familie: „Nu mai vorbim” Monica Tatoiu a recunoscut deschis că relația cu fiul său, Victor, s-a răcit complet. Totul ar fi pornit de la … Citește mai mult

Cine este actorul celebru cu care Adelina Pestrițu a fost surprinsă în vacanța din Turcia:

Adelina Pestrițu a avut parte de o experiență cu totul specială în timpul vacanței sale din Antalya, Turcia. Ceea ce trebuia să fie doar o escapadă relaxantă s-a transformat rapid într-un moment memorabil, după ce vedeta s-a intersectat chiar în resort cu unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood. Întâlnire neașteptată cu un star … Citește mai mult

Recent, meteorologii ANM au emis avertizări privind instabilitatea atmosferică din centrul, sudul și estul țării. Aceste regiuni se confruntă cu prognoze de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt puternic, ceea ce poate genera o stare de neliniște. De asemenea, în unele zone sudice, există posibilitatea apariției grindinei, un fenomen care poate avea un impact semnificativ … Citește mai mult