Două familii din comuna Vinderei trec prin momente dramatice după ce copiii lor, în vârstă de 4 și 8 ani, au fost găsiți fără viață într-o baltă din satul Docăneasa. Tragedia a avut loc vineri seară, iar autoritățile au fost alertate după dispariția minorilor. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului.
Doi copii găsiți înecați într-o baltă din Docăneasa, județul Vaslui
Doi copii, un băiat de 4 ani și o fetiță de 8 ani, au fost găsiți morți într-o baltă din apropierea localității Vinderei, din județul Vaslui. Cei mici dispăruseră de acasă în jurul orei 18:30, iar părinții, alarmați, au cerut ajutorul vecinilor pentru a-i căuta.
După ore întregi de căutări, trupurile celor doi au fost descoperite de localnici. Copiii erau dezbrăcați, hainele lor fiind găsite pe mal.
Scenele au fost cutremurătoare pentru toți cei prezenți.
Serviciul de Ambulanță Vaslui a trimis la fața locului două echipaje SAJ B2 din Bârlad și o ambulanță ISU cu medic din Vaslui. „Doi copii au fost găsiți înecaţi, fără semne vitale, într-o baltă. Este vorba de un băiat de 4 ani şi o fetiţă de 8 ani, care erau dispăruţi de acasă de la ora 18:30. Copiii nu sunt fraţi şi au fost găsiţi de localnici. Erau dezbrăcaţi, iar hainele erau pe malul apei.
Au fost alocate la caz două ambulanţe SAJ B2 din Bârlad şi o ambulanţă ISU cu medic de la Vaslui. Au fost aplicate manevre de resuscitare la ambii copii, dar fără rezultat, aceştia fiind declaraţi decedaţi de medicul aflat la caz”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vaslui, potrivit Digi24.Ancheta se află în desfășurare
Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul. Din primele informații, copiii nu erau rude, dar se cunoșteau și se aflau împreună în momentul dispariției.
Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru efectuarea necropsiei. În funcție de rezultatele acesteia, vor fi stabilite cauzele decesului și eventualele responsabilități
Părinții celor doi copii se pregătesc acum de înmormântare.