Atacă SUA Iranul? Cum ar arăta un război cu țara din Orientul Mijlociu suspectată că dezvoltă în mare secret, de ani buni, arme nucleare? O analiză realizată de experții de la Foreign Policy
Scenariul unui război cu Iranul pare tot mai aproape de realitate, Washingtonul și Teheranul aflându-se într-o tensiune fără precedent în ultimii ani. Nu vorbim, deocamdată, despre un război clasic, cu tancuri pe străzi și invazie terestră. Și, totuși, care e cel mai plauzibil scenariu în acest moment?
Foarte aproape de un război între SUA și Iran, deși Washingtonul are un plan diferit
FANATIK redă analiza momentului, făcută de experți internaționali pentru publicația de politică externă Foreign Policy. În culisele puterii americane se vorbește tot mai des despre Iran și în niciunul dintre scenariile vehiculate nu se pomenește de ocuparea țării și nici de declanșarea unui conflict regional. Este vorba, mai degrabă, despre o lovitură limitată, calculată la milimetru, menită să schimbe regulile negocierii, nu să anuleze complet orice legătură, chiar și diplomatică.
Statele Unite și-au întărit masiv prezența militară în Orientul Mijlociu, în timp ce liderii iranieni repetă obsesiv că nu vor ceda presiunilor. În același timp, în mod paradoxal, ambele părți vorbesc despre negocieri. Este o logică rece, bine cunoscută în politica internațională. De multe ori se folosește forța sau amenințarea cu forța ca instrument de negociere.
”Axa Rezistenței” a picat. Iranul nu mai e atât de protejat
Cu alte cuvinte, astăzi lumea asistă la o militarizare a diplomației, concept care poate fi tradus și ca război. Negocierile discrete din Oman, țară unde emisarii americani și iranieni testează liniile roșii ale celuilalt, nu contrazic escaladarea militară. Din perspectiva Washingtonului, Iranul este mai vulnerabil ca oricând în ultimul deceniu. Arhitectura sa de descurajare regională, construită în jurul așa-numitei „Axe a Rezistenței” s-a erodat vizibil: Hezbollah e sub presiune constantă, Hamas a fost în mare parte anihilat militar, regimul Assad din Siria s-a prăbușit, iar spațiul aerian iranian s-a dovedit vulnerabil în războiul de 12 zile cu Israelul de anul trecut.
Iranul încă dispune de drone și rachete, iar unele proiectile au reușit chiar să străpungă Iron Dome-ul israelian. Descurajarea nu înseamnă, scriu cei de la Foreign Policy, doar armament, ci și credibilitate, iar capacitatea Iranului de a impune costuri inacceptabile adversarilor, pe mai multe fronturi, s-a diminuat serios. Această percepție a generat o dezbatere intensă în laboratoarele de la Washington. O tabără susține că ăsta e momentul ideal pentru a strânge șurubul, iar negocierile ar trebui folosite pentru a smulge concesii maxime, iar unii vorbesc chiar despre schimbarea regimului. Cealaltă tabără vede lucrurile diferit. Tocmai pentru că Iranul e sub presiune, negocierile ar putea funcționa, iar Donald Trump ar putea revendica o victorie politică fără a arunca SUA într-un conflict major.
Și-a dat Trump singur foc la valiză?
Necazul e că Trump și-a complicat singur ecuația prin sprijinul vocal pentru protestatarii iranieni și delegitimarea conducerii de la Teheran i-au îngustat spațiul de manevră. Să nu facă nimic ar arăta slăbiciune, iar să se înhame la război l-ar putea costa mult. Aici intervine strategia cunoscută ca „pace prin forță”, caracterizată prin lovituri scurte, decisive, chirurgicale, menite să încurajeze negocierea. O invazie a Iranului ar fi considerată o variantă irațională. Costurile ar fi prea mari, iar consecințele regionale imposibil de controlat. Umbra Irakului încă planează asupra Washingtonului și, mai mult, un război terestru de durată ar distrage atenția de la marea competiție strategică cu China, lucru pe care Beijingul abia îl așteaptă.
Tocmai de aceea, discuția s-a mutat de la invazie la ”decapitare”: un atac țintit asupra liderului suprem, a unor figuri-cheie militare și politice, a infrastructurii nucleare și a centrelor de comandă. Modelul ar semăna cu strategia de după eliminarea generalului Qassem Soleimani în 2020. În toată această poveste, marea necunoscută este reacția Iranului. Teheranul ar putea opta pentru o represalii simbolice, bine calibrate, prin intermediari regionali, fără a provoca un conflict total.
Reacția Iranului, de la atacuri calculate la război nemaivăzut
Alternativ, ar putea respinge complet logica americană și ar putea extinde conflictul. Războiul ar putea arăta în felul următor: ar avea loc atacuri asupra bazelor SUA din regiune, ar fi amenințate rutele maritime și s-ar accelera programul nuclear. Aici stă pericolul real, căci negocierea prin forță poate fi instabilă, iar o eroare de calcul sau o interpretare greșită ar face ca nu doar Orientul Mijlociu să sară în aer, ci întreaga lume.
Într-un interviu pentru publicația prestigioasă deja menționată, Karim Sadjdapour, unul din cei mai titrați experți în politica iraniană avertizează că șansele unui atac militar american sunt mai mari decât scenariul unui acord diplomatic: „Iranul a semnalat clar că, dacă va fi atacat, va regionaliza războiul. Are în continuare mii de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune și amenință că le va folosi împotriva bazelor americane și a instalațiilor petroliere din Golful Persic”.