Super-dronele de 400 de milioane de euro, care urmau să supravegheze granițele României, nu au ajuns nici în 2026. Radu Miruță vrea penalități pentru compania producătoare

MApN vrea să impună penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere companiei din Israel care nu a reușit să livreze sistemele de drone de 400 de milioane de euro pe care România vrea să le cumpere

România nu a primit nici până azi super-dronele Watchkeeper X, capabile să detecteze orice mișcare a unor forțe inamice la granițele țării. Sistemele ar fi trebuit să fie gata în iunie 2025, însă MApN recunoaște acum că acestea nu au fost livrate. Dronele sunt în lucru, dar nu se știe când și dacă vor vor deveni operaționale.

Sistemele Watchkeeper X au întârziat patru luni, după pe producătorul a fost păsuit de două ori

În 2023, MApN a semnat un contract de 400 de milioane de euro cu Elbit Systems Limited, pentru șapte sisteme de aeronave fără pilot de tip Watckeeper X. Un astfel de sistem este alcătuit dintr-un centru de comandă, sisteme de telecomunicații și câte trei drone. Aparatele de zbor urmau să fie construite parțial în România, iar primele drone au fost testate în Israel la finalul anului trecut. Tot acolo au început și activitățile de instruire a personalului beneficiarului.

Din cele 400 de milioane de euro, România ar fi plătit, până în prezent, aproximativ 60 de milioane de euro, potrivit unor informații prezentate de publicația DeFapt.ro. Doar că primele trei sisteme, care ar fi trebuit livrate în iunie 2025, nu au mai ajuns nici până astăzi.

Radu Miruță, ministru al Apărării Naționale, a dezvăluit în răspunsul la o interpelare parlamentară că Elbit Systems a beneficiat deja de două prelungiri a termenului de livrare, însă până la începutul lunii februarie, contractul nu fusese onorat.

MApN recunoaște că termenul a fost depășit

”Este de precizat că cele 3 sisteme de aeronave fără pilot la bord se află în diferite stadii de producție, nefiind testat sau livrat vreun sistem până la această dată.

Ca urmare a invocării de către Elbit Systems Limited a evenimentului de forță majoră reprezentat de conflictul israeliano-palestinian, autoritatea contractantă a fost de acord cu prelungirea cu 3 luni a termenului de livrare inițial prevăzut în contract (19.06.2025). În acest context, Elbit Systems Limited se află în întârziere cu 4 luni față de noul termen de livrare.

Ca urmare a analizării unei noi solicitări de apariție a unui caz de forță majoră, autoritatea contractantă a transmis companiei sus-menționate proiectul de act adițional, prin care se decalează suplimentar termenul de livrare cu 33 de zile. Cauzele invocate de companie pentru întârzierile survenite sunt, în principal, legate de conflictul sus-menționat”, se arată în răspunsul ministrului Miruță la interpelarea parlamentară.

Elbit Systems, cel mai mare contractor privat din Israel, are mai multe fabrici în România

Elbit Systems Ltd este o companie internațională de tehnologie în domeniul apărării cu sediul la Haifa, Israel, fiind considerat cel mai mare contractor militar privat din această țară. Cu 20.000 de angajați la nivel global, compania s-a confruntat cu o creștere uriașă a volumului de comenzi la finalul anului 2025, când s-a ajuns la un record istoric de 25,2 miliarde de dolari.

În România, Elbit deține subsidiare locale, la Măgurele și Bacău, unde se produc componente atât pentru piața internă cât și pentru export.

Watchkeeper X este unul dintre proiectele de o importanță strategică pentru România. Sistemele sunt dezvoltate de TACS (un joint venture între Thales și Elbit Systems) și reprezintă versiunea pentru export a modelului utilizat de armata britanică, fiind optimizat pentru misiuni de intelligence, supraveghere și recunoaștere.

Dronele au o autonomie de 16 ore și o rază de acțiune de aproximativ 150 km în linie vizuală directă, fiind dotate cu radar SAR/GMTI pentru detectarea țintelor în mișcare prin nori sau ceață și cu sisteme electro-optice/infraroșu (EO/IR).

Contractul cu Elbit prevede ca o parte din componente și mentenanța să fie realizată în România, la Aerostar Bacău. Sistemele urmează să fie folosite de Forțele Terestre pentru supravegherea frontierelor și sprijin în teatrele de operații.

România vrea să impună penalități de 0,1% pe zi de întârziere pentru sistemele de drone Watckeeper

Pentru că sistemele nu au fost livrate la timp, MApN intenționează să impună penalități de 0,1% pe zi, adică 12% din valoarea achitată, pentru 4 luni de întârziere.

”Penalitățile de întârziere sunt aplicate pentru produsele livrate efectiv cu întârziere și sunt percepute după momentul recepției acestora. Conform art 20.1 din Contractul subsecvent nr 1/2023, ”pentru neexecutarea și/sau executarea necorespunzătoare la termenele convenite a obligațiilor asumate și/sau care îi revin, Vânzătorul datorează Cumpărătorului, cu titlu de penalități, o sumă în cuantum de 0,1% pe zi pentru fiecare zi de după scadență, calculată la prețul cu TVA al sistemului livrat cu întârziere, până la îndeplinirea obligației”.

De asemenea, potrivit art 20.2 din același contract, ”neîndeplinirea de către Vânzător a obligației de consolidare/realizare pe teritoriul României a unei capacități în care să se poată executa operațiunile de mentenanță de nivel complex pe ciclul de viață a Sistemului UAS TO, la operatorul economic din industria națională de apărare, repspectiv Aerostar SA Bacău/Eurobody Hydraulics/Simultec/A-E Electronics, în termenul asumat prin contract, conferă cumpărătorului dreptul de a pretinde și incubă Vânzătorului obligația de a plăti penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi din valoarea contractului, până la atingerea valorii totale a contractului”, se mai arată în răspunsul MApN.

Compania Elbit Systems, în centrul unui scandal internațional de corupție

La data de 31 iulie 2024, Agenția NATO pentru sprijin și Achiziții (NSPA) a suspendat Elbit Systems și subsidiara sa, Orion Advanced Systems, de la toate licitațiile noi și a înghețat 13 contracte existente. Măsura a fost luată pentru lămurirea unor suspiciuni de dare de mită și nereguli în atribuirea contractelor. Investigația indică faptul că angajați și foști oficiali ai NSPA ar fi primit sume de ordinul milioanelor de euro pentru a favoriza compania israeliană.

Un consultant italian al Elbit ar fi vizat de un mandat de arestare internațional pentru corupție și participare la un grup infracțional organizat. Acesta ar fi utilizat o rețea de firme paravan pentru a influența atribuirea contractelor. România este listată, alături de Lituania, Marea Britanie și Grecia ca fiind una dintre țările unde se află sediile acestor companii de consultanță suspecte.

Compania a negat oficial orice nereguli, declarând că nu au existat abateri de la conduită în relația cu NSPA și că va coopera cu autoritățile. De altfel, Elbit, ca entitate, nu este anchetată direct, investigația concentrându-se pe foști și actuali angajați ai NSPA sau pe consultanți care ar fi acționat în numele firmei.

Contractul cu MApN pentru producția sistemelor Watchkeeper nu este afectată de acest scandal, acesta fiind rezultatul unui acord bilateral și nu a unei achiziții prin intermediul agenției NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *