Sora Adinei Alberts a ales o cale diferită în viață: a intrat în monahism în urmă cu peste două decenii
Recent, Adina Alberts a vorbit despre un aspect mai puțin cunoscut din viața ei personală: decizia surorii sale, Daniela, de a urma o viață spirituală dedicată. Deși la început această alegere a fost greu de înțeles pentru familie, în timp a devenit o realitate acceptată și respectată.
Paștele, un prilej de revedere în familia Alberts-Cataramă
În această perioadă, familia Adinei Alberts se adună pentru a petrece sărbătorile pascale într-un cadru restrâns, dar încărcat de semnificație.
„De Paște suntem acasă, alături de cei apropiați, așa cum facem de fiecare dată. Masa de sărbătoare este un moment de bucurie, iar reuniunea de familie ne aduce împreună cu rudele și prietenii dragi. Sora mea, Daniela, este mereu prezentă cu sufletul, chiar dacă trăiește după alte rânduieli”, a spus Adina.
Daniela, care a urmat studii în fizică și economie, s-a retras din viața cotidiană acum 26 de ani. Decizia a venit pe neașteptate, iar pentru familie a fost un proces lung de adaptare. Totuși, Adina spune că prezența și influența surorii sale rămân importante în viața ei, indiferent de distanța dintre stilurile de viață pe care le-au ales.
Disciplina personală a Adinei Alberts la 53 de ani
Pe plan personal, Adina Alberts a vorbit și despre rutina care o ajută să se mențină în formă. Deși nu a urmat niciodată o dietă strictă, a ales în schimb să mănânce echilibrat și să evite excesele.
„Nu am avut niciodată un regim, dar am fost atentă la ce consum. Nu am crescut cu dulciuri în casă și cred că acest lucru a contat. În ultima perioadă, practic o formă de alimentație intermitentă, iar rezultatele se simt. Am început cu un interval de șase ore pentru mesele zilnice, iar acum am ajuns la perioade mai lungi de pauză alimentară. Este o formă prin care susțin procese naturale din organism.”
Adina susține ideea că echilibrul interior vine și din alegerile conștiente legate de stilul de viață și consideră că unele lucruri aparent dificile, cum ar fi renunțarea temporară la mâncare, pot deveni o rutină accesibilă dacă există voință.