Directorul unei școli, un tânăr de 35 de ani, a murit subit. Acesta a postat un mesaj înfiorător pe rețelele de socializare înainte de tragedie
Decesul doctoriței Ștefania Szabo, director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, a dus la viralizarea unor postări în social-media despre Sergiu, directorul unei școli din Republica Moldova, mort la vârsta de doar 35 de ani. Cum s-a ajuns la această tragedie.
Directorul unei școli, mort la doar 35 de ani: mesajul postat pe rețelele de socializare
Tragedia în care doctorița Ștefania Szabo a murit din cauza stresului a scos la iveală un alt caz, în care, tot pe fondul epuizării, directorul unei școli din Republica Moldova a murit la vârsta de doar 35 de ani. Sergiu era la conducerea Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din satul Teleșeu, Orhei. De asemenea, acesta era și masterand la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”.
La începutul acestei luni, tânărul a postat un mesaj cutremurător, însoțit de o poză în timp ce era internat, ce parcă avea să-i prevesească sfârșitul. Acesta a ajuns pe patul de spital în urma unor probleme de sănătate provocate din cauza stresului și programului încărcat. Ignorate fiind, ele s-au agravat și au dus la moartea acestuia. El și-ar fi dat ultima suflare chiar duminică, 26 octombrie.
„M-au ajuns masteratele, recalificările și directoriile și dorința de a fi bun în toate. Știți ce… Mai duceți-vă dracului cei cu perfecțiunea că în cinci minute te uită toți, iar tu, într-un final, lupți pentru cinci minute din viața ta!”, se arată în postarea de pe contul său personal de Facebook.
Profesorii recunosc faptul că nici zilele libere nu sunt liniștite
În același timp, o profesoară a mărturisit faptul că nici în weekend nu există odihnă totală. „Weekendul devine o prelungire a săptămânii, la fel și vacanțele. Astfel, sănătatea devine o notă de subsol într-un sistem care cere tot mai mult. Nu cerem laude, ci înțelegere.
Nu vrem privilegii, ci un răgaz. Pentru că, dincolo de tabele, statistici și proiecte, profesorii sunt oameni. Iar un sistem care își pierde oamenii prin epuizare nu mai poate educa cu adevărat”, a declarat profesoara Elena Popovici Savelea, conform Radio Europa Liberă Moldova.