Mii de credincioși sunt așteptați și în acest an la Iași, pe 14 octombrie, pentru a o prăznui pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale cărei moaște se află la Catedrala Mitropolitană. Pelerinajul este unul dintre cele mai mari evenimente religioase din România, atrăgând pelerini din întreaga țară care vin să se roage și să se închine la racla considerată făcătoare de minuni.
Sfânta Parascheva s-a născut în localitatea Epivat din Tracia răsăriteană, în apropiere de Constantinopol, într-o familie bogată și credincioasă, unde a primit o educație religioasă aleasă.
De la o vârstă fragedă, a intrat într-o mănăstire dedicată Maicii Domnului în orașul Ieracleea Pontului, unde a petrecut cinci ani. Ulterior, a mers în pelerinaj la Mormântul Domnului din Ierusalim și a trăit într-o așezare de călugărițe pustnice din Valea Iordanului până la vârsta de 25 de ani.
Potrivit scrierilor hagiografice, viața sa a fost marcată de smerenie și post aspru: „…băutura ei era apa de izvor, iar îmbrăcămintea o haină zdrențuroasă. Cântarea era neîncetată, lacrimile de-a pururea, iar peste toate înflorea dragostea”.
Spre sfârșitul vieții, Sfânta Parascheva s-a întors în satul natal, unde a mai trăit doi ani în Biserica Sfinților Apostoli. După moartea sa, trupul i-a fost descoperit intact, neputrezit, moaștele sale devenind un obiect de cinstire pentru credincioși.
De-a lungul secolelor, moaștele au fost mutate în mai multe locuri, ajungând la Iași în anul 1641. Acestea au fost dăruite domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, ca semn de recunoștință pentru ajutorul financiar acordat Patriarhiei, care se confrunta cu datorii mari. Părintele Cleopa Ilie amintea de vechimea prezenței moaștelor în România: „Iată sunt aproape 350 de ani de când această mireasă a lui Hristos ne ocrotește cu sfintele ei moaște”.
Minunile atribuite Sfintei Parascheva sunt consemnate în „Viețile Sfinților”, unde se menționează că acestea continuă și în prezent: „Din tradiție avem povestiri de multe minuni săvârșite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră (…); încă și în zilele noastre nu contenește a face minuni acelora ce cu credință aleargă la ea. Căci câți neputincioși au evlavie la sfintele moaște, alergând cu credință, sau din acoperămintele puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând și purtând, dobândesc vindecare”.
Părintele Cleopa Ilie sublinia, de asemenea, continuitatea minunilor: „Cuvioasa Parascheva nu încetează a face minuni celor ce aleargă cu credință la ea. Câți neputincioși au evlavie la sfintele moaște și câți dobândesc vindecare purtând acoperămintele sfinte!”.
În scrierile sale, același duhovnic îi îndemna pe credincioși să o cinstească pe sfânta considerată ocrotitoarea Moldovei: „Să-i sărutăm cu evlavie sfintele moaște ori de câte ori avem posibilitatea și să citim adesea acatistul ei, cântând într-un glas: Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!”.
