O mamă și cele două fiice ale sale au fosr reținute după ce au înjurat și agresat un medic. Scenele s-au petrecut în Spitalul Medgidia, sub ochii celorlalți pacienți
A fost scandal în Spitalul Medgidia, după ce trei femei, o mamă și cele două fiice ale sale, au înjurat și agresat un medic. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care le-au identificat pe cele trei și le-au reținut pentru 24 de ore.
Trei femei au înjurat și agresat un medic
O femeie de 41 de ani, și fiicele de 20 și 21 de ani, au provocat un scandal monstru în Spitalul Medgidia. Acestea au înjurat și agresat fizic un medic. Incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 23.00, sub ochii pacienților. Astfel, sâmbătă, 11 octombrie, polițiștii le-au reținut pentru 24 de ore.
„În urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că, la data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce s-ar fi aflat în incinta Spitalului Municipal Medgidia, cele 3 femei – mama, de 41 de ani, și fiicele acesteia, de 20, respectiv 21 de ani – ar fi agresat fizic și verbal un medic al unității, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiindu-i provocate echimoze și escoriații la nivelul feței, cauzând indignarea cetățenilor aflați în spital, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea celor 3 femei, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de 11 octombrie a.c., să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Asistentă agresată de un medic, într-un spital din Bistrița-Năsăud
Asistenta Smaranda Șimon, din cadrul spitalului din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, susține că a fost agresată verbal și fizic de un medic. Totul ar fi pornit în urma unei discuții cu privire la îngrijirea unui pacient minor. Pentru a lămuri câteva aspecte, ea a mers în biroul lui, moment în care bărbatul și-a ieșit din fire, conform stirileprotv.ro.
Bărbatul a îmbrâncit-o și a împins-o afară din cabinet. Speriată, asistenta a pus mâna pe telefon și a sunat la 112. Astfel, polițiștii au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă. Între timp, medicul a recunoscut că a țipat la ea și că a avut un comportament nepotrivit.