Sanda Țăranu, una dintre cele mai respectate figuri ale televiziunii române din perioada comunistă, a vorbit deschis într-un interviu rar despre lupta sa cu depresia. În vârstă de 86 de ani, fosta crainică TV a povestit în cadrul podcastului moderat de Adrian Artene cum a ales, din proprie inițiativă, să se interneze la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din București, cunoscut popular sub numele de „Spitalul 9”.
Totul a început în anii 1983–1984, când programul de emisie TV a fost sever redus de regimul comunist. Impactul acestor schimbări asupra vieții profesionale a Sandrei Țăranu a fost profund. Lipsa de activitate și imposibilitatea de a-și exercita meseria au declanșat o depresie puternică, iar ea a conștientizat rapid că are nevoie de ajutor.
„Am căzut într-o depresie îngrozitoare. Când m-am dus la spital, m-au internat imediat. Am făcut bine, pentru că acolo am înțeles ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu luam măsuri”, a mărturisit ea.
Empatie și legături neașteptate
Pe parcursul spitalizării, Sanda Țăranu a legat relații profunde cu alți pacienți, în special cu cei care se confruntau cu diagnostice severe. Povestește cu emoție despre un moment în care un grup de paciente a venit la geamul rezervei sale pentru a o ruga să le spună „noapte bună”, așa cum o făcea la televizor.
„Le-am întrebat de ce au venit. Mi-au spus: ‘Am vrea să ne spuneți noapte bună, cum făceați la TV. Noi nu putem dormi noaptea, poate dacă auzim de la dumneavoastră, o să putem adormi măcar puțin’”, a rememorat fosta prezentatoare.
Această experiență a adus o înțelegere profundă asupra suferinței psihice și a avut un impact major asupra modului în care vede lumea și propria carieră.
Un exemplu de conștientizare și curaj
Într-o perioadă în care sănătatea mintală era un subiect rar discutat în spațiul public, decizia Sandrei Țăranu de a cere ajutor și de a vorbi deschis despre această experiență este astăzi considerată un act de curaj.
„Profesorul care venea în vizită seară de seară mi-a spus: ‘Aș vrea eu să am paciente ca dumneavoastră’”, își amintește ea cu zâmbet și recunoștință.