Rugăciune la icoana Maicii Domnului „Cucuzelița” care aduce liniște și bunăstare: „Revarsă peste mine darul Tău Măicuță Sfântă”
Tradiţia spune că această icoană a Maicii Domnului a venit singură în Mănăstirea Marea Lavră şi s-a aşezat în catapeteasma bisericii mari. În jurul anului 1300, ea a fost aşezată în strana arhierească. Acolo se afla şi atunci când Maica Domnului i s-a arătat Sfântului Ioan Cucuzel.
Sfântul Ioan se nevoia în Chilia Sfinţilor Arhangheli, aflată în preajma mănăstirii, şi venea la biserică numai în duminici şi sărbători, ca să cânte la strană. Odată, în Sâmbăta Acatistului, în vreme ce cânta cu multă umilinţă şi o slavoslovea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, aceasta i-a stat înainte şi i-a dat un ban de aur, spunându-i: „Bucură-te, Ioane, fiul meu! Cântă-mi şi eu nu te voi părăsi!”. Altă dată, Maica Domnului i-a vindecat cangrena pe care o avea la picioare din pricina îndelungatei stări în picioare din timpul privegherilor.
A doua arătare s-a făcut înaintea Sfântului Grigorie Domesticul care, ca şi Sfântul Ioan Cucuzel, era psalt.Patriarhul Calist hotărâse ca la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare să se cânte Axionul „De tine se bucură…”, în loc de obişnuita cântare „Cuvine-se cu adevărat…”. Dar succesorul său, Patriarhul Filotei, a anulat hotărârea înaintaşului lui şi a poruncit să se cânte „Cuvine-se cu adevărat”, ca la toate Sfintele Liturghii de peste an, fiind o cântare mai scurtă.
Cu toate acestea, la vecernia Botezului Domnului, de faţă fiind Patriarhul Grigorie al Alexandriei, Sfântul Grigorie a cântat după vechea rânduială, „De tine se bucură”. Îndată după aceasta, Maica Domnului i s-a arătat şi Cuviosului Grigorie, precum odinioară Sfântului Ioan Cucuzel, i-a dăruit şi lui un galben de aur, şi i-a zis: „Recunoscătoare îţi sunt pentru cântarea ce aduci cinstirii mele”. De la această slăvită minune s-a hotărât ca la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare totdeauna să se cânte în cinstea Maicii Domnului cântarea „De tine se bucură”.
Această icoană a săvârşit şi săvârşeşte încă şi acum multe minuni. De multe ori a izbăvit mănăstirea de la incendiu, iar în 1755 a apărat-o de un atac al piraţilor.
În 1826 icoana a fost dusă în Paraclisul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, aflat la intrarea în Marea Lavră. Cu ocazia sărbătorilor importante, în ajun de Crăciun, de Paşte sau în ziua de pomenire a Cuviosului Atanasie, icoana este mutată cu cinste în katholikon.
Icoana Maicii Domnului „Cucuzelița” se cinstește an de an în data de 1 octombrie.
Rugăciune la icoana Maicii Domnului Cucuzelița
O, Icoană a laudelor îngerești, vârful cel neatins al dorului dumnezeiesc, poarta cerească a luminii, dulcele canon al melozilor, cununa slavei imnografilor, măsura neajunsă a vredniciei, cortul cel înțelegător al tainelor dumnezeiești, hotarul cel netrecut al desăvârșirii, cartea cea cu slove de aur a Înțelepciunii, comoara darurilor duhovnicești, adâncul cel nemăsurat al milostivirii, trâmbița vestitoare a tainelor treimii, veselia negrăită a iubitorilor de nevoință, floarea cea plină de miresmele virtuților, muntele cel preaînalt întru care se ascund comorile tuturor darurilor duhului, izvorul cel dulce curgător al tainelor cerești, ușa pocăinței celor deznădăjduiți, cum te vom numi pe tine, stăpână, cea de a cărei laudă se înspăimântă și cetele îngerești, iar peste glasurile oamenilor se așterne tăcerea.
Cu adevărat, întru tine se ascund toate măririle dumnezeiești, căci covârșești toate cu frumusețea fecioriei tale și faci să se cutremure inimile cele smerite înaintea luminii tale celei mai presus de cuget.
Auzit-a Cuviosul Ioan Cucuzel prea dulcele Tău glas, căci nu Ți-ai întors auzul inimii, Stăpână, de la cel ce își luase ca acoperământ smerenia și se nevoia în sfântă mănăstirea Ta să-Ți aducă strălucirile laudelor dumnezeiești cu glasul său cel îngeresc.
O monedă de aur ai pus în mâna smeritului lucrător, ca mulțumire pentru nevoința sa și dat-ai lui legământul făgăduinței că nu îl vei părăsi niciodată. Pentru aceasta, și boala picioarelor acestuia ai vindecat, ca mai cu osârdie să alerge cu gândul pe pajiștea laudelor îngerești și din adâncul sufletului să-ți cânte ție cu mulțumire cântări vrednice de frumusețea sfințeniei Tale prea alese.
Iată, eu mă aflu cu totul nepriceput în lucrarea laudelor, ba încă și povara păcatelor mari port prin deșertăciunea acestei lumi și mă tem de tăierea de la legătura milei dumnezeiești. Deci, înaintea icoanei tale cad, Prefericită, și te rog: Îmblânzește mânia cea dreaptă a Ziditorului Meu și cu ploile rugăciunilor tale șterge păcatele mele însemnate în zapisul judecății. Alungă tulburarea gândurilor rele din inima mea și dăruiește auzului acesteia dulceața curgerii laudelor din izvorul înțelepciunii dumnezeiești sădit în grădina minții mele.
Carte nescrisă de mână omenească a imnografilor ești, Prealăudată, ceea ce insufli celor de Tine aleși gândurile cele luminate ale înțelepciunii celei de sus. Deci, cu mâna ta, smulge spinii patimilor din mintea mea și aruncă în pământul inimii mele semințele cuvintelor cerești, ca să ajung la plinirea vremii a culege din livada inimii roadele laudelor îngerești, pe care să ți le aduc la prinos de mulțumire.
Cu razele rugăciunilor tale păzești lavra ta de toate săgețile vrăjmașilor și ești rugătoare neadormită înaintea tronului ceresc pentru monahii ce bine se nevoiesc în casa ta. Dar nu ne uita nici pe noi, cei ce înotăm în marea acestei vieți, ci întinde mână de ajutor, ca să ajungem la limanul laudelor cerești.
Păzește muntele tău cel sfânt de toată tulburarea lumească și pe muntele inimilor noastre zidește scara rugăciunii, ca mergând din treaptă în treaptă să ajungem la înălțimea doririlor dumnezeiești, împletindu-ți ție cântări de laudă și aducând neîncetată mulțumire și slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Căruia I Se cuvine toată închinăciunea în vecii vecilor. Amin