Președintele Nicușor Dan a promulgat o lege care aduce vești bune pentru șoferii din România. Executivul decisese anterior, prin ordonanță de urgență, amânarea termenelor pentru introducerea noilor tarife de utilizare a drumurilor naționale. Actul normativ a fost adoptat de Parlament, iar semnarea decretului prezidențial și publicarea în Monitorul Oficial îl fac acum oficial.
Șeful statului a promulgat legea prin care se decaleaza aplicarea noilor taxe rutiere pe rețeaua de drumuri naționale. Măsura mută data intrării în vigoare 1 iulie 2026, după ce Guvernul stabilise inițial această amânare prin ordonanță de urgență.
Publicarea deciziei în Monitorul Oficial reprezintă o ușurare pentru milioane de conducători auto, care ar fi fost nevoiți să achite costuri mai mari încă din primele zile ale anului viitor.
„Dispoziţiile se referă la aplicarea rovinietei asupra tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale din România, la aplicarea TollRo – tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi a STRR.
Totodată, STRR trebuie să asigure funcţionalităţi similare cu cele ale sistemelor de tarifare rutieră electronică din Statele Membre ale Uniunii Europene şi să fie integrat cu acestea în cadrul Serviciului European de Tarifare Rutieră (SETRE)”, precizează oficialii.
Această implementare înseamnă dezvoltarea soluţiei informatice,
achiziţia echipamentelor pentru amplasamentele de control,
realizarea infrastructurii aferente.
Viitorul sistem electronic de taxare rutieră din România va prelua funcțiile actualului sistem centralizat de gestionare a rovinietei (SIEGMCR), inclusiv transferul datelor existente, și va adăuga elemente dedicate colectării taxei de trecere TollRo pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maxim admisă de peste 3,5 tone.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2025 a fost asigurată finanțarea necesară și a fost aprobată semnarea contractului pentru realizarea acestui sistem.
Ce noi taxe rutiere sunt amânate șase luni de zile
„Dispoziţiile se referă la aplicarea rovinietei asupra tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale din România, la aplicarea TollRo – tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi a sistemului de tarifare rutieră electronică în România (STRR).
Totodată, STRR trebuie să asigure funcţionalităţi similare cu cele ale sistemelor de tarifare rutieră electronică din Statele Membre ale Uniunii Europene şi să fie integrat cu acestea în cadrul Serviciului European de Tarifare Rutieră (SETRE)”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.
Amânarea a fost decisă pentru a permite introducerea graduală a STRR
Potrivit autorităților, prorogarea termenului a fost necesară pentru a asigura implementarea în etape a Sistemului de Tarifare Rutieră Românesc. Procesul presupune dezvoltarea platformei informatice, achiziționarea echipamentelor pentru punctele de control și construirea infrastructurii necesare.
Tot prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2025 au fost stabilite sursele de finanțare și cadrul contractual pentru implementarea sistemului.
„Noul sistem de tarifare rutieră electronică în România va include atât funcţionalităţile existente din prezentul sistem centralizat (Sistem Integrat de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control al Rovinietei – SIEGMCR), inclusiv migrarea datelor din acesta, cât şi funcţionalităţile specifice pentru colectarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (TollRo) pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA > 3,5 tone„, menţionează sursa citată.
Cum se va modifica rovinieta și ce costuri sunt preconizate din 2027
Noile reguli de taxare vor intra în vigoare abia de la 1 ianuarie 2027. În practică, șoferii vor plăti în funcție de drumurile efectiv utilizate și de numărul de kilometri parcurși. Astfel, sistemul de tip abonament, specific rovinietei actuale, va fi eliminat, iar principiul va fi „plătești cât conduci”. Data limită pentru finalizarea completă a sistemului TollRo este 31 decembrie 2026, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.