Update: Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva minute de Ministerul Afacerilor Interne, care a și publicat o fotografie cu cele două micuțe. Melisa și Rebeca apar în brațele salvatorilor și cu noroi pe haine. Din primele informații, Melisa și Rebeca ar fi fost găsite în pădure, notează Observatornews. Deși sunt flămânde și speriate, micuțele sunt în siguranță, iar salvatorii le-au oferit apă și pături.
„Rebeca și Melisa sunt în siguranță! Două vieți salvate prin solidaritate, implicare și speranță.nVă mulțumim tuturor celor care nu ați rămas indiferenți. Respect și recunoștință colegilor din structurile MAI și voluntarilor- datorită lor, această poveste are un final fericit!”, a fost anunțul făcut pe Facebook.
UPDATE: Până acum, autoritățile au reușit să găsească doar jucăriile Rebecăi și ale Melisei.
Fetițele sunt căutate în continuare, relatează WOWbiz.
Este alertă în județul Mureș, după dispariți a a două fetițe de vârstă de 4, respectiv 5 ani. Copilele au fost văzute ultima dată duminică după-amiază, în curtea unde locuiau în municipiul Târnăveni. De atunci, nimeni nu mai știe nimic despre ele. Autoritățile au intervenit rapid și au început căutările și cer ajutorul populației.
Două minore au dispărut de acasă
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, cele două minore au plecat duminică, în jurul orei 14:00, din curtea unde locuiau, în municipiul Târnăveni și nu s-au mai întors.
Dispariția acestora a fost sesizată în jurul orei 17:00, iar din acel moment, autoritățile au declanșat o amplă operațiune de căutare.
„Nu puteau să meargă la 3-4 ani atât de departe. Am auzit că au fost două microbuze aici sus, cine ştie? Poate le-a băgat înăuntru, le-a luat…”, spune un bărbat.
„De asemenea se verifică camerele de supraveghere de la poliţia locală, peste 140 de camere din zonă. Sper că în scurt timp vom identifica toate maşinile care au intrat şi care au ieşit din zona respectivă”, spune
Sorin Megheşan, primar Târnăveni.Ce semnalmente au cele două fetițe
Minora Buta Rebeca-Alexandra, de 5 ani, are o înălțime de aproximativ 87 de centimetri. Are părul negru, creț, prins în coadă. La momentul plecării, era îmbrăcată cu o rochiță albă în partea superioară și roșie în partea inferioară, purta o pereche de ștrampi albi și șlapi de culoare roz.
Minora Forgaci Melisa-Ariana, de 4 ani, are o înălțime de aproximativ 65 de centimetri. Are părul negru, prins în două codițe, și avea o suzetă de culoare roz cu alb. La momentul dispariției, era îmbrăcată cu o bluză roșie, colanți roz deschis și șlapi de culoare albastră.
Pentru găsirea copiilor, au fost mobilizate forțe importante, iar la acțiuni participă polițiști, jandarmi, echipe Salvamont, dar și câini de urmă.
Produse de îngrijire sănătate
În sprijin au venit și voluntari din comunitatea locală, care s-au alăturat operațiunilor de căutare.
Intervențiile sunt în desfășurare, iar autoritățile continuă verificările în zonele apropiate, dar și în împrejurimi. Fiecare informație este analizată cu atenție, în încercarea de a găsi un indiciu care să ducă la localizarea fetițelor.
Poliția face apel la cetățeni să îi ajute în căutarea celor două fete, iar cei care ar putea ajuta la găsirea lor trebuie să sune de urgență la numărul unic de urgență 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție.