Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni. Se anunță schimbări majore, după episodul de răcire.
Prognoza ANM dată publicității luni, 25 august, vine cu vești extrem de bune pentru românii care nu vor să se despartă încă de vară. După zilele reci din prezent, vremea se schimbă radical. Deși intrăm în toamnă, valorile termice încă amintesc de sezonul cald în majoritatea regiunilor.
De la valori negative, la caniculă: ce arată prognoza ANM pentru următoarele săptămâni
În zonele înalte, weekendul recent încheiat a venit cu o iarnă veritabilă. A nins și s-au înregistrat temperaturi sub limita înghețului. Din fericire, episodul ”hibernal” este unul de scurtă durată. Treptat, de la o zi la alta, temperaturile demne de luna lui ”cuptor” se vor reinstala în țara noastră. În unele zone, maximele vor trece din nou de pragul caniculei: 35-36 de grade Celsius.
Finalul calendaristic al verii 2025 este, din păcate pentru agricultori, unul extrem de secetos. Cel puțin până în ultimele zile ale lunii în curs nu se mai anunță precipitații. Administrația Națională de Meteorologie precizează că abia din septembrie ar mai putea să cadă precipitații, însă destul de slab din punct de vedere cantitativ.
Cum va fi vremea în Banat
De la o zi la alta, media zilnică a temperaturilor va fi în creștere treptată, de la 25 de grade luni, până la 34…35 de grade. O scădere de temperatură este anunțată după 31 august, când valorile maxime vor fi în general de 30…33 de grade, iar după 4 septembrie caracteristice vor fi valorile în jurul a 29 de grade.
Și temperaturile minime vor evolua similar. Se anunță nopți răcoroase și valori de 8…10 grade la începutul intervalului, ce vor fi urmate de minime tot mai ridicate la final de august, când se vor atinge 16…18 grade, iar pentru prima săptămână din septembrie media acestora va oscila în jurul a 14 grade. Nu va ploua deloc până pe 30 august. Abia după această dată crește probabilitatea de a avea instabilitate atmosferică în zona de vest.
Prognoza pentru Crișana în următoarele două săptămâni
La fel ca în Banat, media zilnică a temperaturilor maxime va fi în creștere semnificativă de la 24 de grade din 28 august, până la 34…36 de grade pe 29 și 30 august. Vorbim, iată, de caniculă. După 31 august se mai răcorește. Atunci, valorile maxime vor fi în general de 30…31 de grade, iar după 4 septembrie, valorile vor fi în jurul a 27 de grade.
Din punct de vedere al minimelor, se va trece de la nopți răcoroase la începutul intervalului, cu 7…10 grade, la valori tot mai ridicate spre final de august, când se vor atinge 14…17 grade. Sub aspect pluviometric, abia pe 31 august este o probabilitate mare de ploaie, dar și la început de septembrie, mai ales în zilele de 3 și 4 septembrie.
De la 20 la 32 de grade în centrul țării
Transilvania a fost zona cea mai afectată de răcirea din weekend. Minimele nu au mai trecut de 4-6 grade, iar maximele de 19-21 de grade. O încălzire mai semnificativă se va raporta aici la final de august. Se vor atinge temperaturi maxime de până la 30…32 de grade, iar minimele vor fi în general de peste 12…13 grade.
La început de septembrie media zilnică a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 26 și 29 de grade, iar pe timpul nopților vor fi valori de 10…12 grade. În Ardeal, până la finalul lunii august, vor mai fi ploi de scurtă durată. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare după data de 3 septembrie, conform ANM.
Evoluția vremii în Maramureș
La fel ca în centrul țării, și în nord temperaturile cresc de la 20 de grade, în prezent, la 31…32 de grade spre final de lună. În ultima zi din august și la început de septembrie sunt prognozate temperaturi maxime de 28…29 de grade, iar după 4 septembrie, valori în jurul a 26 de grade.
Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, astfel de la nopți răcoroase la începutul intervalului, în care media acestora va fi de numai 6…10 grade, se va ajunge la valori tot mai ridicate spre final de august, când se vor atinge 14…15 grade, iar pentru prima săptămână din septembrie media acestora va scădea ușor, la valori de 12…14 grade. O probabilitate în creștere de ploi va fi abia după 31 august.
Se încălzește vremea și în Moldova
În estul țării, vremea va fi răcoroasă la începutul intervalului. Se va raporta o medie regională a temperaturilor maxime de 23…25 de grade și minime în general de 8…10 grade. Urmează apoi o perioadă cu vreme caldă între 28 august și 2 septembrie, când media temperaturilor maxime va fi de 30…32 de grade, iar pe timpul nopților vor fi minime de 14…16 grade.
Toamna ar putea să se simtă după 3 septembrie. La acea dată, temperatura va fi de scădere. Maximele se vor situa în jurul a 26 de grade, iar minimele vor fi de 13…14 grade. Sunt șanse de ploi luni, 25 august. Următorul interval cu precipitații ar putea să apară în Moldova după 3 septembrie.
Prognoza ANM pentru litoral. Vreme bună de plajă
Amatorii concediilor pe final de vară pe litoral primesc vești bune. Până la final de august, în Dobrogea se anunță maxime de până la 31…33 de grade. Abia apoi, după 2 septembrie, tendința va fi de scădere ușoară. După 7 septembrie sunt estimate valori în jurul a 28 de grade.
Nopți răcoroase vor fi la începutul intervalului și în această regiune, unde media minimelor va fi de 13 grade, însă pentru finalul lunii august și începutul lunii septembrie sunt prognozate valori tot mai ridicate, ce se vor situa în jurul a 18 grade, cu o tendința de scădere ușoară, după 5 septembrie. Ploile lipsesc, dar unele de scurtă durată vor fi posibile la începutul intervalului și după 4 septembrie.
Vreme caniculară în Muntenia
Din 30 august până pe 2 septembrie, în sud vor fi temperaturi de până la 34…35 de grade, așadar o vreme caniculară. Ulterior, tendința va fi de scădere spre valori în jurul a 30 de grade. Până pe 27 august, nopțile vor fi răcoroase, cu o medie regională a temperaturilor minime de 10…12 grade, apoi sunt estimate valori termice apropiate de normalul perioadei, respectiv o medie a acestora ce va fi cuprinsă între 13 și 17 grade. Precipitațiile lipsesc în sud. Intervale cu ploi vor fi după 2 septembrie.
Ce se întâmplă cu vremea în Oltenia
După 26 august, o încălzire treptată va fi raportată în sud-vest. Astfel, în perioada 30 august – 2 septembrie, vremea va deveni caniculară. Vor fi valori în jurul a 34 de grade. Apoi, se va consemna o scădere de temperatură spre valori estimate la o medie de 30 de grade.
Primele nopți – luni și marți – vor fi răcoroase, cu o medie regională a temperaturilor minime de 9…11 grade, apoi sunt estimate valori termice tot mai ridicate, astfel la final de august și început de septembrie vor fi valori de 16…17 grade, iar după 5 septembrie se va produce o scădere ușoară până spre 14 grade. În prima săptămână nu va ploua, iar în a doua, crește probabilitatea de apariție a acestora, în special după 3 septembrie.
Cum va fi vremea în zona de munte
A fost o vreme de toamnă veritabilă, chiar de iarnă, în unele zone înalte din țară. Treptat, se încălzește și la munte. Luni și marți, vremea va fi rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime de 12…15 grade. Minimele nu trec de 2…4 grade. Până la finalul lunii august (29…30 august) se va încălzi treptat și se ajunge la valori pe timpul zilei în jurul a 23 de grade, iar noaptea 10…12 grade.
În prima săptămână din septembrie, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 17 și 20 de grade, iar a celor minime va fi de 8…11 grade. Ploi slabe cantitativ mai sunt posibile la începutul intervalului, iar după 31 august crește probabilitatea pentru intervale cu ploi în mai multe zone.