Primele cireșe din 2025 au apărut pe tarabe – se vând chiar și la bucată! Vezi cât costă una singură ▼

În acest an, cireșele au ajuns să fie cele mai scumpe fructe pentru consumatorii din România, mai ales în Timișoara, unde un kilogram de cireșe de import poate atinge prețul record de 200 de lei. Uneori, acestea sunt vândute chiar și la bucată, cu prețuri de 5 lei pentru un singur fruct. Cauza principală a acestei creșteri spectaculoase de prețuri o reprezintă condițiile meteorologice extreme din primăvara acestui an, care au afectat sever livezile din întreaga țară. Astfel, perspectiva unei recolte locale accesibile pare tot mai departe.

Cireșele de import, la prețuri exorbitante
În piețele din Timișoara, singurele cireșe disponibile sunt cele importate din Grecia, recunoscute pentru dulceața lor, dar acompaniate de un preț pe care mulți consumatori îl consideră greu de suportat. Din cauza prețului ridicat per kilogram, comercianții au început să le vândă și la bucată. „Cinci lei o cireașă? Păi câte cireșe intră într-un kilogram… Anul ăsta nu cred că o să scadă prea mult prețul, pentru că nu sunt cireșe, nici prune, nici caise, nimic,” a spus o clientă care a fost martoră la situația din piață.

Unul dintre comercianți a recunoscut că vânzările au scăzut semnificativ, iar clienții cumpără doar cantități mici, de 100-200 de grame, pentru a-și satisface pofta. „Sincer, nu aș da 200 de lei pe un kilogram, dar dacă cere soția că e însărcinată, te riști, bagi mâna în buzunar și cumperi,” a mărturisit acesta.

Reacții pe rețelele sociale
Prețul exagerat al cireșelor a devenit rapid subiect de ironii și glume pe platformele online. Un tiktoker a declarat cu umor: „Deși au un preț puțin piperat, am decis să-mi fac un capriciu și să cumpăr una. Cât de scumpă poate fi?” Un alt comentator a adăugat: „Dacă mănânci în magazin 2-3 cireșe s-ar putea să cheme poliția, că e prejudiciu mare”, iar un alt utilizator a spus: „Domnul de la pază ar trebui să păzească cireșele și nu ieșirea din magazin.”

Impactul vremii extreme asupra recoltei autohtone
Pe plan local, situația este și mai gravă. Frigul extrem din ultimele săptămâni a avut un impact devastator asupra livezilor din întreaga țară. În satul Rugi, cunoscut pentru producția sa de cireșe, pomii au rămas aproape fără fructe, iar în multe cazuri doar câteva flori au rămas pe crengi.

Gheorghe Sichitiu, un cultivator cu experiență din satul Rugi, a declarat: „Putem număra fructele pe degete, iar în mulți pomi nu vor fi cireșe nici măcar pentru gust.” El se teme că livezile care au consacrat satul Rugi vor dispărea în curând. „Ăsta era venitul nostru. Cireșele și fructele. O să găsim foarte scumpe cireșele de Rugi, de Grecia, dar pe ele o să scrie de Rugi,” a adăugat el, exprimându-și îngrijorarea.

Declarații oficiale și context regional
Valentin Priporeanu, directorul Direcției Agricole Gorj, a confirmat amploarea pagubelor, menționând că „au fost afectați toți pomii mai timpurii: piersicul, caisul, cireșul de mai. O să fie o producție mai mică.”

Această situație nu este izolată în România. Vecinii noștri din Bulgaria, Grecia, Serbia și Turcia se confruntă cu probleme similare din cauza vremii extreme, care a distrus livezile de pomi fructiferi din aceste țări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *