Frăsinica Ganea, o româncă din Galați cunoscută de toți ca „Frosi”, a devenit un exemplu de integrare în Italia. Povestea ei a fost relatată de publicația La Voce delle Valli, care i-a dedicat un articol despre drumul ei de la viața modestă din orașul natal, la stabilitatea și respectul câștigate în comunitatea italiană.
Astăzi, la 41 de ani, Frăsinica lucrează ca badantă în Sant’Omobono Terme, cătunul Selino Basso, aflat la poalele Alpilor, în Valle Imagna. Însă parcursul ei nu a fost unul ușor.
„M-am născut în Galați, România, mai precis în regiunea istorică Moldova. Sunt al patrulea din șase copii: părinții mei sunt fermieri și cresc găini, rațe și curcani; sunt oameni foarte umili.
Am crescut în România, am făcut școala până în clasa a VIII-a și apoi, la 15 ani, am plecat să lucrez inițial ca chelneriță, apoi ca barmaniță, vânzătoare de fructe și alte locuri de muncă.”, povestește Frosi, potrivit rotalianul.com.
Povestea Frăsinicăi Ganea, badantă în Italia
Veniturile mici și cheltuielile mari din Galați au împins-o să plece. La 24 de ani a ajuns în Spania, unde a lucrat trei ani la curățenie în hoteluri.
\
La 27 de ani, Frăsinica a venit în Italia, aparent doar în vizită la un văr. Dar planurile i-au fost răsturnate de destin.
„La 24 de ani m-am mutat în Spania și am stat acolo vreo trei ani, făceam curățenie în camerele de hotel.
La 27 de ani m-am mutat, însă, în Italia. De fapt, am venit aici să-mi vizitez vărul și să-mi petrec vacanța.
Atunci s-a întâmplat un lucru neașteptat, m-am îndrăgostit de bărbatul care mi-a devenit soț și care mi-a dăruit doi copii minunați.
Ne-am mutat în Valle, inițial la Strozza, apoi, în anul 2012 ne-am mutat în Sant’Omobono.”, a spus ea.
Cum a fost primită în Italia
Românca mărturisește că nu s-a simțit niciodată marginalizată.
„Nu m-am simțit niciodată străină, pentru că localnicii m-au făcut mereu să mă simt parte integrantă a comunității.
Se spune că oamenii din Valle Imagna sunt închiși și rezervați, dar eu am găsit mereu aici oameni disponibili și amabili.”
Astăzi, Frosi îngrijește un pensionar italian și este recunoscută pentru bunătatea ei și pentru ajutorul oferit celor nevoiași, mai ales vârstnicilor. În paralel, își dedică timpul familiei și se implică în comunitate ori de câte ori este nevoie.
Povestea ei este cea a multor femei românce care au luat calea străinătății și care, prin muncă și perseverență, și-au câștigat locul în comunitățile italiene.
