Pensiile pentru luna octombrie 2025 vor intra după două calendare: la domiciliu, prin Poșta Română, între 1 și 15 octombrie, iar pe card mai devreme decât de obicei, vineri, 10 octombrie, deoarece intervalul uzual 11–13 octombrie prinde weekendul.
Sunt vizați peste patru milioane de pensionari la nivel național.
Calendarul și excepția din această lunăPentru cei care primesc pensia prin poștă, programul rămâne neschimbat: distribuirea începe miercuri, 1 octombrie și se face treptat până marți, 15 octombrie.
Pensionarii care primesc banii în cont sunt obișnuiți cu perioada 11–13 ale lunii; în octombrie 2025, deoarece 11–12 sunt zile de weekend, viramentele se fac cu o zi mai devreme, vineri, 10 octombrie.
Potrivit datelor comunicate, aproximativ 2,6 milioane de pensionari vor avea sumele pe card pe 10 octombrie.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a precizat că distribuirea pensiilor prin Poșta Română generează costuri mai mari pentru Casa Națională de Pensii și încurajează opțiunea de plată pe card.
Pensionarii care nu sunt găsiți la adresă în intervalul în care poștașul distribuie drepturile (1–15 octombrie) pot ridica banii și documentele de plată de la ghișeele poștale în termen de două zile lucrătoare de la încheierea perioadei de distribuție din luna respectivă.
Dacă sumele nu sunt ridicate în acest termen, banii se returnează la Casele Teritoriale de Pensii, iar de acolo se poate solicita reprogramarea plății.
Pentru cei care primesc banii în cont, dar nu sunt găsiți la adresă când este livrat avizul de plată, documentele pot fi ridicate de la oficiul poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii curente.