O tânără de 21 de ani a ajuns la spital pentru o durere de stomac și a aflat că este în travaliu: „Acum vine un copil și ești în travaliu”

Conform New York Post, tânăra de origine britanică a făcut descoperirea în iulie anul trecut, când a început brusc să se simtă rău. Inițial, a dat vina pe o răceală, care i-ar fi provocat crampe la stomac și astfel a decis să meargă la spital pentru mai multe investigații. Mai mare i-a fost șocul atunci când a aflat „diagnosticul” dat de medici: gravidă și pe cale să intre în travaliu.

Cum a ajuns tânăra în travaliu, deși nu știa că este însărcinată

Hattie și iubitul ei, în vârstă de 22 de ani, au călătorit timp de șase luni pe coasta de est a Australiei, unde s-au bucurat de petreceri pe plajă și excursii cu barca.

Anul trecut, mai exact în luna iulie, tânăra a început brusc să se simtă rău și a crezut că durerile sunt provocate de stomac, punând totul pe seama unei răceli. A decis să meargă la spital, iar aici medicii i-au dat o veste șocantă: urma să aducă pe lume un copil.

„Îmi amintesc că m-am întors și m-am uitat la fața doctorului când făcea ecografie și el avea cea mai confuză față pe care am văzut-o vreodată.

L-am întrebat ce este în neregulă, iar el a spus că am un copil. Am crezut că acest lucru este imposibil, deoarece eram pe pastile anticoncepţionale. Și el a spus: ‘Nu, acum vine un copil și ești în travaliu”, a mărturisit tânăra.

Citește și: Niculina Stoican, anunț dur după ce a câștigat procesul împotriva Olguței Berbec: „Unii oameni sunt…”

La scurt timp după ce a intrat în travaliu, Hattie a adus pe lume o fetiță de aproximativ 2,9 kilograme.

Medicii i-au explicat tinerei că motivul pentru care nu a știut că este gravidă este că placenta i-a fost împinsă în sus în partea din față a stomacului, ceea ce a împiedicat-o să simtă orice mișcare a copilului.

Cazul tinerei nu este unul singular, fenomenul fiind destul de răspândit printre unele viitoare mămici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *